Introspecție de Joia Mare

Mă gândeam acum că  e joia mare. Cum.mi-am dat seama? Sunt curierii mai zăpăciți, toate serviciile de fapt sunt ca dupa o luna de vreme ploioasă. Apoi mă gândeam cum as putea explica copiilor, dacă vine vorba, povestea patimilor lui Hristos. Cum aș putea traduce pe limba lor atâta blaming și instinct de turmă și meschinărie care transpar în povestea asta atunci când evreii pot să aleagă cine va fi crucificat și ei aleg să scape hoțul, că ăla probabil era familiarul de lângă ei. Acum două mii de ani cineva a văzut cum se raportează lumea la familiar și a făcut o poveste pentru cine are ochi să vadă. Inefabil. În sfârșit, ideea era că e complicat si că religia si filosofia pot să mai astepte, că sunt mici.

Copiilor de azi li se poate insufla reziliență și altfel, când presupunem că nu se mai pot abătea nenorociri precum arderea din temelii a unei localități oarecum pe nepusă  masă, ornamentată cu violuri si luare de sclavi generalizată.

Pentru prima dată în istorie am putea să nu mai prevenim și să continăm cu crearea unui spațiu sigur. Acest sport, și el vechi de când lumea, a cam fost uitat și înlocuit cu metode, reguli și activități musai educative. Copiii n-au voie să fie (să existe pur și simplu) sau să decidă pentru ei în măsura în care o puteau face pe vremea barbariilor de mai sus, fiindcă vrem să prevenim răul. Dar ne enrvăm pe ei că nu se adună ca niște adulți. Nici nu reaizăm că asta le cerem. Educăm preventiv din scutec, le insuflăm conceptul comunicării, avem pretenția să ne răspundă cu semne sau fraze sau clipit din ochi. Orice, numai să ne ghideze ei pe noi. Nu cumva să-i vedem noi, ca niște adulți receptivi și disponibili ce-am putea fi, că noi suntem stresați și vrem să îi ajutăm. Uite ce buni suntem și copiii nu ne apreciază nici pe noi,. nici eforturile noastre. Între noi fie vborba nici prietenii sau partenerii, nuuuuu?

Acum nu mai e ca pre vremuri, când se educa cu palma. Nici nu știu, zău, de ce mai scriu despre asta – poate sunt marcată de vreo experiență, ceva.

Și uite așa mă mai plimbam eu pe facebook bând cafea și așteptând curier si dau de un status care punea alături cocalarii cu boxe pe masini și bisericile cu boxele afară.  Mă gândesc că eu, agnostică – atee de fapt – nu am.avut niciodată înverșunarea asta religioasă fata de religie pe care o vad pe paginile care dezavuează religia. Parcă ambele categorii își satisfac aceeași nevoie, în același mod, cu obiect oarecum diferit. Oarecum, că ambele sunt idei. Probabil asta e condiția umană și n-ai cum ieși din ea. În majoritatea cazurilor doar schimbi zeii, că ar fi culmea să spargem tipare.  N-am mai fi noi dacă am face-o  🙂

Rezistența la schimbare nu e un mit.
Nici pisica mea nu învață din experiență, deci probabil toate vertebratele au in comun sistemul ăla atavic – sistemul limbic parcă era, nu? – care continuă să funcționeze cu o reziliență de invidiat.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.