Ce facem când nu mai putem?

Cum e să te trezeşti sub geam cu un copil plângând şi cu mă-sa urlând şi mai tare să tacă?

Ar trebui să existe o linie de suport pentru părinţi, o maşină de salvare care să vină să le dea o vorbă buna, o îmbrăţişare şi să le calmeze copilul aşa cum scrie pe handinhand parenting.

Şi pe bune că nu sunt suficiente cursuri de parenting. Mi-aş dori să ştiu ce o obosise atât de tare pe săraca femeie încât să ajungă la o criză – ea şi implicit copilul – la 8 dimineaţa?

Eu nu pot condamna astfel de oameni fiindcă ştiu că sunt chinuiţi, că au relaţii disfuncţionale, că vin din familii defecte. Dar mi-ar plăcea să existe la tot pasul cursuri de fericire, de cum să te doară-n fund, de cum să-ţi construieşti intimitatea, spaţiul tău securizat, în aşa fel încât propriul copil să nu te mai facă să urlii, fiindcă pun pariu că e ultimul lucru pe care şi-l doreşte cineva. Sunt cu sufletul alături de ea si-i doresc să-şi găsească liniştea.

PS: Cursuri există dar nu li dă suficient credit. Poate nişte grupuri de lucru ar funcţiona mai bine în cazul unora.

sursa

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “Ce facem când nu mai putem?”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.