Între 5 şi 11 Octombrie sărbătorim Săptămâna internațională a bebeluşilor purtaţi

În
perioada 5-11 Octombrie 2014 se
desfășoară la nivel mondial Săptămâna
internațională a bebeluşilor purtaţi,
iar cu acest prilej Grupul Babywearing București va organiza
o serie de evenimente în vederea promovării modului corect şi sănătos de a-ţi
purta copilul în sisteme de purtat ergonomice.

Vom
realiza în fiecare zi activități pentru membrii grupului, activități prin
intermediul cărora dorim să promovăm purtarea sănătoasă și beneficiile aduse
familiilor atunci când aleg să utilizeze sisteme ergonomice.
Detalii
activităţi:
Duminică,
5 octombrie
1.    
Inaugurarea
activităților derulate în cadrul Săptămânii internaționale a bebeluşilor
purtaţi
Duminică,
5 Octombrie invităm toate mămicile cu bebeluşi purtaţi să ne întâlnim la ora
17.00 la intrarea în Afi Palace Cotroceni din strada Vasile Milea pentru a
primi toate detaliile despre activităţile ce urmează să se deruleze în Săptămâna internațională a bebelușilor
purtaţi.
Cu această ocazie vom împarti fluturaşi cu descrierea
evenimentelor, locaţiile şi orele la care se vor întâmpla dar şi fluturaşi cu
informaţii despre modul sănătos de a-ţi purta bebeluşul.
Pe
5 Octombrie la ora 17.30 în Afi Palace
Cotroceni, în fata magazinului Zara
vom da startul public al Săptămânii
Internaţionale a bebeluşilor purtaţi cu un flash mob care să atragă atenţia
tuturor celor prezenţi asupra modului sănătos de a-ţi purta copilul.
Coregrafia
a fost realizata de catre şcoala de dans Let’s Dance  pe melodia lui Pharell Williams, Happy pentru
că atunci când iţi porţi copilul aproape, toată lumea este fericită!  
Parteneri:
Let’s
Dance- www.letsdance.ro
Omedia:  www.omedia.ro
Afi Palace Cotroceni: http://www.aficotroceni.ro/
Luni,
6 octombrie
Atelier
de Babywearing

 
Luni
6 octombrie, începând cu ora 10.30 vă invităm să înavăţăm împreună despre
sitemele de purtat cu ajutorul prietenilor de la Poartă-mă. Vom avea ocazia să
intrăm în lumea materialelor  şi a
culorilor şi să aflăm cum putem face chiar noi un sistem de purtare, ce
materiale sunt potrivite pentru acestea, toate după nevoile noastre şi ale
copiilor.
Aşadar
vă aşteptăm la showroom-ul Poartă-mă din Bdul. Mihail Kogalniceanu nr 29,
interfon 007 (în diagonala Petromului din intersecţia M.Kogalniceanu cu Vasile Pârvan)
la un atelier practic despre sistemele
de purtat
în cadrul căruia vom învăţa de la specialişti:
•       
Avantajele
sistemelor de purtare
•       
Cum
să îți faci propriul sistem de purtare
•       
Cum
îți poți personaliza acasă sistemul de purtare
Numărul
de participanţi este limitat şi persoanele participante vor fi trase la sorţi din
participanţii la flash mob
Parteneri:
Poartă-mă:
www.poarta-ma.ro
Marţi,
7 octombrie
Marţi,
7 Octombrie de la ora 11, Baby Wearing Group București alături de Pas Pitic
organizează un tur gratuit prin Bucureşti

Punctul de plecare va fi la Piața Universității, în fața statuii lui Mihai Viteazu. Ne vom
plimba pe jos până în Piața Unirii de unde vom începe turul oficial cu
urmatoarele destinaţii:

-Tur
parc Unirii- Hanul Manuc- Curtea Veche-Șelari-Sf.Dumitru- Stavropoleos- Caru cu
Bere- Muzeul de Istorie

Centrul Vechi al Bucureștiului va fi animat de informațiile
istorice presărate cu detalii picante despre Elena Ceaușescu, soțiile lui Vlad
Țepeș, frumoasa Zaraza și fostul district roșu al Capitalei. Vom afla cum arăta
Bucureștiul în perioada interbelică și ce schimbări a adus regimul comunist.

Pas Pitic a apărut la inițiativa a două mămici care sunt și ghizi de
turism. Proiectul se vrea a fi o modalitate de socializare și eliberare de
sentimentul de izolare care apare atunci când ești proaspătă mămică, intr-un
București cu mari lipsuri în ceea ce privește accesibilitatea urbană.
Simona și Mihaela au dezvoltat o serie de tururi speciale pentru mămici și
tătici cu bebeluși, în care se îmbină poveștile despre istoria Bucureștiului cu
plimbările în aer liber și vizite în locuri mai mult sau mai puțin cunoscute.


Parteneri:
Foto- Mircea Ciuca: ttps://www.facebook.com/pages/MVPhotography/494189170604991
Miercuri,
8 octombrie

Miercuri
8 octombrie, de la ora 10 vă aşteptăm la salonul Yummy Mummy, un
salon dedicat mamelor, având un spaţiu special amenajat pentru copii. Timp de două ore ne răsfăţăm şi invăţăm despre ingrijire şi
fashion.

Ca mamă, poate fi foarte greu să găseşti timp pentru tine. Să
ai grijă de copii este până la urmă o ocupaţie mai mult decât full time, în
ciuda zicalei “stai acasă cu copiii”. Aici la Salonul Yummy Mummy
încercăm să iţi facem viaţa un pic mai
uşoară, scăpându-te de stresul unei vizite la salon când ai copiii după tine
sau găsirea unei persoane să stea cu ei. La noi în salon veţi găsi persoane
certificate în îngrijirea copilului şi în acordarea de prim-ajutor, jucării
potrivite chiar şi pentru copii foarte mici, cărţi şi dvd-uri pentru copii mai
mari, spaţiu de alăptat şi de schimbat copilul, scoică pentru copiii care vor
să tragă un pui de somn cât mămica se rasfaţă.

Ca şi servicii înglobăm o gamă largă, de la tuns
copii şi bineînţeles mămici, vopsea cu şi fără amoniac, pentru a nu afecta
fătul în sarcină sau bebeluşul alăptat, mani-pedi cu ojă clasică,
semipermanentă sau construcţie cu gel, epilat, tratamente faciale adaptate
nevoilor mămicilor şi masaj, atât de relaxare cât şi anticelulitic clasic sau
cu beţe de bambus, foarte eficient şi indicat mămicilor care alăptează. În tot
timpul răsfăţului, copiii sunt îngrijiţi şi distraţi de personal calificat!

La
acest eveniment numarul de participanţi este limitat la 22 din motive de
spaţiu. Vor putea participa 10 mămici la coafat, 4 la manichiură si 8 la masaj/
machiaj. Din acest motiv participantele vor fi trase la sorţi din rândul celor
ce vor lua parte la flashmob.

Parteneri:

 Foto: Nicolae Busca Photography,
https://www.facebook.com/BuscaNicolaePhotography
Joi,
9 octombrie
Joi 9
octombrie

aventura ne poartă paşii către munte.
Începem
o zi plină de aventuri pentru bebeluşi cu o călătorie inedită cu trenul.
Vom
petrece o zi în Buşteni, ne plimbăm, ne bucurăm de culorile toamnei pe drumul
către cabana Gura Diham, bem un ceai cu rom şi apoi ne întoarcem în aglomeraţia
oraşului cu sufletul plin de munte.
Întâlnirea
are loc la ora 8 în Gara de Nord, la Informaţii.
Vom
pleca cu trenul Regiotrans de la ora 8.50 şi ne întoarcem cu trenul Regiotrans
de la ora 16.47
Preţul
unui bilet este de 19 lei.
Vineri,
10 octombrie
Aventuri
în lumea animalelor domestice
: https://www.facebook.com/events/1535708939980499/?ref=4
Vineri 10
Octombrie
vă invitam să împărtăşim aventura în lumea
animalelor. Ferma din oraşul Pantelimon va fi asaltată de mamicile purtareţe.

Întâlnirea are loc la ora 10.30 la Magazinul
Obor, de unde începe aventura. De acolo luăm autobuzul catre Fermă. Acolo ne
aşteaptă iepuraşii, mieluşeii, măgăruşii, puii de găină şi boboceii  de raţă împreună cu alţi prieteni de-ai lor
dornici să cunoască mămicile canguriţe şi puii lor. Animaluţele pot fi
mângâiate şi hrănite. dacă aveţi pe acasă mere şi morcovi sau varză sigur se
vor bucura.
La finalul vizitei vom avea o tombolă cu
premii multe şi frumoase mulţumită partenerilor noştri care ne susţin.
Intrarea la fermă costă 7 lei de mămica,
bebeii sunt doar invitaţi şi purtaţi

Ferma Animalelor s-a deschis în luna Iunie 2009, în
proximitatea Fermei de Lapte Pantelimon, investiţia fiind desfăşurată pe o
suprafaţă iniţială de circa 1 ha, în oraşul Pantelimon, la numai 12km de Piaţa Universităţii(4,5
km de Cora Pantelimon). În prezent suprafaţa totală a depăşit cca. 2.5 ha.


Pentru început, activităţile au loc exclusiv în aer
liber, urmând ca în fazele ulterioare de dezvoltare să construim şi zone
acoperite în care copiii vor putea să cunoască animalele noastre domestice pe
tot parcursul anului.

Ideea ne-a venit în urmă cu caţiva ani când copiii
noştri luau pentru prima oară contact cu animalele din ferma fiind fascinaţi de
interacţiunea cu acestea. După călătorii de documentare (în Marea Britanie) am
ajuns să punem în practică conceptul de “farm park” şi la noi.
Încrederea pe care am căpătat-o de-a lungul
primelor luni de existenţă ne-a convins să dezvoltăm în continuare acest loc
unic în Romania, în care copiii cu vârste între 0-8 ani să petreacă momente
fericite alături de familie, colegi şi prieteni.

Foarte multe grădiniţe şi şcoli ne vizitează, oferindu-le
celor mici o alternativă exclusivă la programele educaţionale existente.

Ferma Animalelor este o afacere de familie, aparţinând
familiilor Petcu şi Manea. Aceasta se găseşte în imediata proximitate a Fermei
de Lapte Pantelimon (www.fermadelapte.ro), fiind o
nouă latură a activităţii acesteia. Ferma de Lapte funcţionează de mai mult de
35 ani, fiind una din fermele de elită ale Romaniei.
Parteneri:
Foto: Nicolae Busca Photography, https://www.facebook.com/BuscaNicolaePhotography



Sâmbătă,
11 octombrie
Sâmbătă, 11 Octombrie
2014, la Viva Sport, între orele 11 si 13 va avea loc evenimentul
“BabyWearing sănătos”, unde vor susţine prezentări:
– kinetoterapeut Georgiana Mirela Ivanciu – Gimnastică şi masajul bebeluşilor
– kinetoterapeut Ana Valentina Rosulescu – Postura corectă, tonifierea
musculaturii şi recuperare medicală pentru mame
– consultant în alăptare Mihaela Timofte – Importanţa contactului piele pe
piele dintre mamă şi bebeluş
– nutriţionist Eugenia Dobrescu – Diversificarea bebeluşilor

La finalul întâlnirii, va avea loc  o
tombolă cu premii pentru participanţi.

Parteneri:
Viva Sport
Club www.vivasportclub.ro
Foto: Nicolae Busca Photography, https://www.facebook.com/BuscaNicolaePhotography
——————————————————————————————–
Informţii
Generale
Babywearing
(purtatul
bebeluşului) înseamnă să îţi porţi bebeluşul sau copilul folosind o bucată de
pânză, mai simplă sau mai complexă, mai nou într-un sistem de purtare
ergonomic. Această metodă este naturală şi practică în același timp din ce în
ce mai mult.
International
Babywearing Week
se
sărbătoreşte anual în toată lumea, în luna
octombrie.
Este un prilej de a promova şi prezenta beneficiile purtării bebeluşilor.
De ce
să ne purtăm bebelușul?
Avantaje
pentru copil:
          Bebeluşii purtaţi plâng mai puţin: Acest
lucru este confirmat de studiu din 1981 al lui Hunziker şi Barr: copiii purtaţi
doar 2 ore în plus pe zi plâng, în medie, cu 43% mai puţin în timpul unei zile,
şi cu 52% mai puțin la orele serii.
          Soluție miraculoasă pentru colici:
Poziţia cangur (lipit de pieptul mamei) într-un mediu cald, sigur şi liniştit,
ajută bebeluşul să se relaxeze.
          Dezvoltarea emoţională: Odată ce sunt
siguri de prezenţa (fizică, emoţională) continuă şi necondiţionată a mamei,
copii devin mai încrezatori şi se desprind singuri de părinţi pentru a explora
lumea înconjurătoare.
          Dezvoltarea mentală: Bebeluşii petrec mai
mult timp într-o stare de relaxare, ideală pentru a învăţa. Siguranța conferită
de prezenţa mamei şi de contactul permanent cu ea fac bebelușul mai relaxat şi
mai deschis la stimulii din jurul lui.
          Dezvoltarea
fizică:
Poziţionate corect, sistemele de purtare nu impiedică fluxul de aer
necesar copilului şi nici nu au efecte negative asupra coloanei vertebrale,
fapt confirmat de studii ştiinţifice. Mai mult decât atât, mijloacele de
purtare ergonomice menţin picioarele copilului flectate şi depărtate, poziţie
recomandată în prevenirea şi tratarea displaziei de şold.
Avantaje
pentru părinţi:
*Purtatul
copilului favorizează o legătura mai strânsă mama-copil pe plan afectiv şi
ajută mama în creşterea încrederii în capaciţătile sale de părinte.
*Folosit
corect, e mult mai confortabil decat ţinutul în braţe sau folosirea unui
marsupiu, greutatea copilului distribuindu-se uniform pe umeri/spate şi nu doar
pe braţe sau în zona bretelelor (cum e cazul marsupiului).
*Multe
mame acuză dureri de spate în timpul sarcinii şi după nastere. În cazul mamelor
care folosesc un sistem de purtare ergonomic, presiunea exercitată de greutatea
copilului se distribuie uniform (mai mulţi muschi ai spatelui şi umerilor
colaborează pentru a purta copilul) iar durerile apar mai rar.
*Purtatul
bebeluşului îi oferă parintelui libertatea de a-şi continua o mare parte din
activităţile obişnuite, fară a se izola de copil. Purtatul copilului oferă o
libertate mai mare decat dusul in cărucior (scări, trasee montane, plimbări pe
malul mării) sau în braţe (aveţi mainile libere).
*Într-un
sistem ergonomic de purtare ales corect, vă puteţi purta bebelușul încă de la
naştere şi ulterior atât timp cât acesta doreşte.
*În
cazul părinţilor cu mai mulţi copii, purtatul le oferă posibilitatea de a fi
aproape de cel mic şi in acelaşi timp de a satisface nevoile celui mare, fără a
fi nevoit să stabilească priorităţi.
Sistem
de purtare ergonomic:
Acesta
poate fi un wrap, sling, mei tai, wrap tai sau SSC (soft structured carrier).
Sunt ergonomice deoarece copilul își păstrează forma naturală a colonei (forma
de C) și picioarele sunt poziționate în forma literei M (fundulețul vine mai
jos de genunchi), greutatea copilului este distribuită uniform pe umerii, spatele
si talia purtatorului. Pozitia M a picioarelor este totodată un tratament mult
mai simplu si mai plăcut pentru displazia de șold.
Pentru detalii:
Ada Chindea,
Tel. 0723 544 111, E-mail : ada@go-big.ro

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “Între 5 şi 11 Octombrie sărbătorim Săptămâna internațională a bebeluşilor purtaţi”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.