Fii Bine cu Tine – trauma psihică nu înseamnă o sentință la nefericire

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) anunță organizarea
conferinței Fii Bine cu Tine, în data de 2 noiembrie 2013, la Facultatea de
Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Evenimentul
este parte a Conferinței Naționale de Psihotraumatologie, ediţia a II-a, și va
avea tema ”Fii bine cu tine în cuplu, în
familie, cu copiii
”.

Sunt invitați să participe toți cei care își doresc
cunoaştere ştiinţifică de calitate, în termeni ce pot fi înţeleşi şi, mai ales,
aplicaţi ulterior în viaţa lor.

Viaţa multora dintre noi cuprinde şi
experienţe dificile sau traumatizante, cum ar fi conflicte, separări, abandon,
neglijare sau, cele extreme: decese, accidente, catastrofe naturale, războaie.
Urmele acestora par de multe ori invizibile, dar sunt reflectate în blocaje,
nereuşite, durere sufletească sau exagerări în diverse zone ale vieţii de zi cu
zi. Atunci apare suferința, și senzația că trebuie să „rupem” din noi ca să ne
putem descurca.
”, afirmă Diana Vasile, Președinta Institutului pentru
Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT). Deși
este un subiect despre care în general nu se vorbește, se estimează că peste
jumătate din problemele emoționale și psihice ale oamenilor au legătură cu
traumele, așa cum le-am descris mai devreme. 

Ne dorim să transmitem un
mesaj clar: trauma psihică în sens larg este o experiență pe care peste 70% din
populaţia adultă a acestei planete o trăiește sau a trăit-o. Este parte din
viaţă, dar nu înseamnă o sentinţă la nefericire. Consiliem la ISTT oameni care
au trecut prin acest tip de experiențe, așa că știm că efortul de a se angaja în
terapie merită, pentru că viața după traumă poate fi mai plină de sens, aduce un
plus de cunoaştere de sine, de putere și vitalitate
”, spune Diana Frazzei, vicepreşedintă
a ISTT.
ISTT a inițiat conferința Fii bine cu tine pentru a oferi
oamenilor prilejul de a descoperi cum să-şi facă viaţa mai bună colaborând cu
psihologi specializați în lucrul cu trauma. Fiecare persoană din sală va putea
înţelege cum trauma afectează viaţa,  va
afla despre moduri în care poate limita impactul ei, ce influență pot avea experienţele
traumatice timpurii în relaţia cu partenerul de cuplu, sau cum poate creşte în
copiii săi capacitatea de a face faţă încercărilor vieţii.
La conferința Fii Bine cu Tine publicul va întâlni cu 9 psihologi
experimentați care vor conduce 2 sesiuni plenare interactive și 6 ateliere de
lucru.  Conferința va fi deschisă de
Bogdan Cezar Ion cu prelegerea Podul de
piatră s-a dărâmat
și va continua cu o serie de 6 ateliere desfășurate în
paralel, două câte două.
În prima sesiune de ateliere, participanții vor putea afla alături de
Ovidiu Roșca despre Cum ne putem proteja
copiii de traume pe internet
, sau despre cum funcționează dinamica unei
familii, alături de vicepreședinta ISTT, Carmen Ragea (Dominoul sufletesc al familiei). Apoi, Cătălin Nedelcea și Iulia
Ciorbea vor investiga împreună cu participanții Cât de greu atârnă bagajul trecutului personal în relația de cuplu?,
iar împreună cu Irina Țepuru părinții vor învăța să comunice cu copiii foarte
mici (La o șuetă cu bebelușul tău). În
cea de-a treia serie de ateliere, Anca Hașegan va explora moduri în care relația
cu mâncarea este influențată de trauma personală, abordând tema Terorismul alimentar în familie, iar
Iulia Lăzărean va prezenta exemple despre cum poate psihoterapia să ajute copiii cu dificultăți de învățare și cât de
important este ca familia să facă echipă bună cu terapeutul.
În încheiere, Diana Vasile, președinta ISTT,  va prezenta Aventura lui Împreuna cu Separat, sau despre cum putem să împăcăm
două nevoi aparent contradictorii.
Conferința Fii Bine cu Tine are loc
sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației
(Șoseaua Panduri nr 90). Înscrierile se pot face online,
la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. Tariful
este de 120 de lei.
Partenerii media ai evenimentului sunt Radio Itsy Bitsy, TVR,
revista Avantaje, revista Psychologies, Senso TV Sănătate. Evenimentul este susținut
de Editura Trei și Facultatea de Psihologie și Științele
Educației
, Universitatea din București.
Fii Bine cu Tine
este un eveniment din cadrul Conferinței Naționale de Psihotraumatologie,
organizată de ISTT și aflată deja la cea de-a doua ediție. Mai multe informații
despre Conferința Națională de Psihotraumatologie, Conferința Fii
Bine cu tine
și despre ISTT pot fi găsite la www.psihotrauma.ro
Despre Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei
(ISTT)

ISTT este o asociație
profesională interdisciplinară înființată în anul 2010 care își propune să
promoveze cunoștințe despre traumele psihice și să ofere ajutor psihologic
celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și
eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are
convingerea că traumele psihice reprezintă mult mai mult decât perioade de
durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este o importantă
sursă de învățare și de evoluție personală. Pentru mai multe informații despre
ISTT, accesați www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.