Tianțăn

Tianțăn vine de la Mulți ani trăiască. A văzut ea la grădi cum se face de ziua cuiva, că vine un tort cu foc și copilul suflă după ce îi cântă tianțăn.

M-a pus să îi cânt de nenumărate ori tianțăn – întâi se supăara daca ziceam Anda să trăiască, acum vrea doar așa și se citește bucuria pe fața ei.

Îi place să sufle în chibriturile cu care aprindem aragazul. Aprinde lumânări, are o furculiță de plastic de la Starbucks care e furculița tianțăn (mă rog, cuculița de fapt).

Ne-am promis că o să-i ducem și ei un tort la grădi. Când a făcut trei ani nu știu de ce nu m-am interesat dacă primesc torturi din afară, nici nu m-am gândit că și-ar dori… Acum rămâne doar să mergem la cofetăria agreată și să cumpărăm tortul ăla cu multă friscă, mai pentru copii și niște farfuriuțe și tacâmuri de plastic, eventual baloane.

Pe șase martie a fost ziua Ralucăi (sora mea cea mică, a împlinit șase ani). Anda și tati au fost la Vâlcea și vorbisem cu mama să-i facă și ei un episod cu mulți ani trăiască. Numai că Anda era așa de bulversată de schimbarea de mediu și de frățiorul cel nou, încât odată ajunsă acasă nu a mai vrut să iasă – și ai mei închiriaseră un spațiu de joacă la McDonald’s-ul local pentru petrecere (eu credeam că se ține acasă, nici nu mă gândeam că u externalizat serviciile). Nici rochia de prințesă care o aștepta acolo, nici baloanele, nici promisiunea că va sufla în lumânări nu au ajutat. Anda a vrut să facă o baie 🙂

După toată tevatura asta, a merge la Vâlcea se cheamă tot tianțăn. Și la Laluca.A propos de Raluca, ea e modelul în viață al fie-mii. De când a văzut-o, mică fiind, ne-a cerut Uca. Adică o codiță în vârful capului. Care ulterior a căpătat nuante: Uca sus, Uca lerche (codite stil Uca la ureche), Uca cec (codite stil Uca in forma de cerc, care initial erau codițe stil Mickey Mouse, inventate de tati), etc, etc. Da, mai sunt 🙂

Uf, mă întorc să scriu despre o nouă manie: pălăriile. Și nu oricum, ci cu boruri cu volane :)) Pălăriile astea se numesc Antonela și se poartă cu o coada lejeră la spate. Antonela, inutil să spun, e o colegă de-a ei de la grupa mini. Greu de crezut că există cineva mai fashion-addicted decât Anda, dar dacă a reușit să devină un exemplu pentru fii-mea… no omment :)).

Acum cineva îmi susură la ureche că Anda papă cociolată
Oare găsesc pe undeva lumânări în formă de 3,5? 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 thoughts on “Tianțăn”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.