Câteva cuvinte despre grădi

Într-un fel sau în altul, Anda a protestat zilnic săptămâna trecută când am lăsat-o la gradiniță. Ca niciodată, a plâns de-a dreptul și m-am despărțit greu de ea.

Am sunat în timpul zilei și mi-au zis că e bine pentru un copil care a avut vacanță, ca adoarme ușor, mănâncă tot, interacționează cu copiii. Seara soțul meu o culege in bună stare – și am fost și eu miercuri sau joi după ea și tot așa, era veselă, liniștită.

Am tot stat cu ea în brațe dimineața acolo – de fapt numai la prânz am dus-o că s-a trezit târziu tare și până ne-am aranjat, până ne-am găsit rochița, până s-a ”machiat” si ea – trebuie să mimez că o dau cu rimel, fard lichid și dermatograf ca pe mine – până ne-au ieșit codițele și eventual am mâncat ceva a trecut jumătate de zi.

Iar vineri am prins-o pe educatoarea ei la telefon și am discutat în detaliu despre cum reacționează Anda la întoarcerea în colectivitate și despre cum decurg… lecțiile lor, alte activități zilnice, cum gestionează niște situații-limită, pentru că aveam nevoie de niște reconfirmări. Probabil știți că există o programă de grădiniță și pentru copii de trei ani.

Se pare că mă bucur de aprecierea dumneaei pentru relaxarea pe care o imprim procesului educațonal al Andei și nu numai – deci am fost și eu observată :)).

Îmi dau seama din discuția avută că alți părinți o constrâng să le chinuie copiii cu tot felul de noțiuni de engleză, matematică sau mai stiu eu ce, de parcă ar fi musai să treacă doi ani într-unul când ajung la școală – și că libertatea de care se bucură Anda în tot ce întreprinde acasă și până o las acolo este și ea văzută ca fiind un aspect pozitiv. Avem deci o educatoare destul de AP.

Anda se pare că e destul de timidă, că mănâncă singură destul de bine (la supă o mai ajută să prevină pătarea, dar în rest nu) și, spre deosebire de cum se întâmplă acasă, acolo nu are accidente la toaletă. Adoarme destul de ușor, mai greu decât alți copii, dar cineva stă să o mângâie sau să o țină de mânuță. Ea în general când îî vede pe restul stă și ea cuminte în pat și o fură somnul. Și e adevărat, fiindcă după ce merge regulat la grădi la 1 îmi cere singură să o culc și adoarme foarte repede.

Și se mai pare deci că e puțin cam timidă. Am dezvoltat aspectul ăsta, i-am zis că în general e departe de a fi timidă dar că are momente când cu persoane din afara casei nu știe să negocieze și că mi-ar plăcea să o încurajeze să își verbalizeze dorințele. Eu am observat asta și cu membri ai familiei extinse: când rămâne cu ei colaborează foarte bine și aparent cu plăcere, dar când venim eu sau tatăl ei (mai nou, de când am rămas ”singuri” se desfășoară și cu el; de fapt are atâta incredere in el incât il strigă mama… și pe mine când intârzii mai mult la muncă ma strigă tata) cere mult mai multe lucruri, cred că ține și de un anumit curaj de a se exprima în preajma noastră, că oricum nici restul nu sunt restrictivi și nici nu fac pe polițiștii ci se joacă împreună, o lasa să decidă, etc.

I-am povestit educatoarei așadar că această aparentă cumințenie, care văd că nu vine din tendințele dictatoriale ale cuiva de acolo, ci doar din diverse circumstanșe care nu țin de atitudinea cuiva, neapărat – este plătită destul de scump de mine acasă, care am rolul unui debușeu. Concluzia este că faptul că Anda abia acum începe să verbalizeze are ceva de-a face cu asta, dar chiar și așa fata se devoltă armonios. Deja se înteleg și ele cu ea din ce in ce mai bine, vocabularul i se lărgește simțitor iar cu timpul lucrurile se vor mai liniști.

Ma bucur ca activitățile didactice sunt scurte si au aparența unor jocuri (asta mi se mai spusese de câteva ori). Am aflat că nu sunt obligați să stea pe scaune, dar că micuții se copiază unul pe altul si chiar stau din proprie inițiativă, iar dacă unul are o foaie, apoi toti vor una și educatoarea marșează pe tendința asta să-i facă să colaboreze.

Anda mea nu prea ajunge sa participe la activitățile astea pentru că se trezeste numai la ore de om leneș, dar prinde repede și seara are parte de joacă liberă. În grădinița asta există practica fericită de a amesteca grupele în așteptarea părinților, așa că toți copiii care rămân la programul lung au ocazia să interacționeze cu diverse grupe de vârstă, cei mici să copieze, cei mari să se responsabilizeze.

Așadar e pe mâini bune. Pentru noi colectivitatea și acest loc cred că a fost o alegere bună. Spun pentru noi pentru că au fost cazuri când copiii sau părinții nu au reacționat chiar OK: o prietenă de-a mea și-a transferat copilul de acolo și acesta s-a adaptat mult mai bine în noua grădiniță. Alte cunoștințe nu au fost impresionate încă din start fie de facilități fie de fetele de acolo.

Eu îmi doresc să meargă acolo în continuare fiindcă i se normalizează o oarecare rutină zilnică. Fizic îi merge bine, mănâncă bine și acceptă variante mult mai sănătoase decât ce reușesc să-i dau acasă și are ocazia să stea între copii – eu când stă acasă nici nu reușesc să ies cu ea mereu pe undeva – ba am de gătit, ba ne facem curățenie, ba nu vrea ea deloc să iasă din casă, ba suntem bolnavi… ba copiii peste care dăm sunt invazivi, bruscați, restricționați, normalizați  și prefer să ajung la lucul de joacă atunci cand iși dorm ei somnul ăla standard pe care Anda il sare cu grație acasă.

Sincer mi s-a luat o piatră de inimă și am scos un cuțit care mi se învârtea undeva într-o minirană de când cu problemele întâmpinate de băiețelul prietenei mele. Îmi pare rău că nu mai pot reda chiar tot conținutul discuției, au trecut deja vreo doua zile și jumătate de atunci, dar măcar am avut senzația că sunt pe aceeași lungime cu cineva și am avut parte de toată amabilitatea și sinceritatea. Sper că rămân cu aceeași educatoare până se termină grădinița pentru că dacă nu ne mutăm e foarte posibil ca Bebelina să tot meargă la gradi anii ăștia 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 thoughts on “Câteva cuvinte despre grădi”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.