Ce mai e natural?

Scrisesem initial
un comentariu la postarea lui Ralu’
– un text superb despre intarcare. M-am intins atat de mult, pe atat de multe
planuri, cum mi-e firea, incat am decis sa scriu o postare de sine statatoare.
Scuzati stilul oral si lipsa trimiterilor catre surse mai de incredere decat un
blog, acest material e mai mult o argumentare decat un un manual. Cine vrea sa
citeasca despre somnul bebelusilor, despre atasamentul securizat sau despre
alaptarea la cerere cu siguranta are deja témele facute. Plus ca mi-e o lene
crunta sa pun linkuri.


Dragele mele, eu una voi crede toata viata ca alaptarea e un lucru firesc, pe
care-l faci cum te lasa sufletul.

In niciun caz nu
poti compara sanul – la nicio varsta – cu o bomboana sau cu mancatul compulsiv.
Pentru multi copii sanul inca e pasaportul spre liniste, biletul de
identificare a mamei, semnul ca este ea si nu altcineva, cu mirosul si vocea
ei. E linistea primordiala, de care uneori si adultii au nevoie. Pentru a o
gasi, acestia se aseaza in pozitia fatului sau cauta afectiunea in alte moduri,
ori in situatii mai dramatice cad in depresie, dar asta e alta discutie si nu
are legatura cu alaptarea ci cu acel impuls stringent de a te intoarce la
origini, care la unii (sau la oricine  in unele situatii-limita) ajunge sa fie dus la extrem
(ce explicatie naivo-simplista 🙂 ).
Adultii cauta
alte moduri de exprimare pentru ca sunt capabili sa faca acest lucru dupa ani de
autocunoastere si experienta de viata. Sanul nu mai exista pentru ei pentru ca
au avut timp sa gaseasca aceste altceva
sau, pentru majoritatea cazurilor, de fapt, pentru ca au fost fortati sa gaseasca alte cai
de exprimare inainte de vreme. Acesta e 
unul dintre tratamentele cu care au crescut generatiile noastre:
generatii hibrid, care trebuia sa creasca repede si singure pentru ca mamele au
devenit platitoare de taxe si impozite. Iarasi, nu vad nimic rau in emanciparea
femeii, dar ideea e ca am intrat odata cu ea intr-un fel de dark age al alaptarii si al perceptiei fata
de dezvoltarea fireasca a copiilor. 
Exista un concept
numit secured attachment care
presupune ca stai langa copil atata vreme cat acesta te cere. Nu cred ca acest
atasament securizat implica vreun sacrificiu, asa cum era el exprimat de
comentatoare in subsolul acelui articol sus-citat. Alaptarea la cerere face
parte din bagajul pe care il are la indemana un parinte dintr-asta
non-interventionist.

E drept ca inconstient tot ajungem sa intervenim si sa fortam lucrurile intr-o
directie sau alta, eu nu scriu aici oda crescutului de copii. Important este sa
ne vedem limitele, greselile si sa invatam sa devenim mai buni, mai rabdatori
(asta e pentru mine) si mai toleranti cu copiii nostri in ORICE ocazie, nu cand
ne e noua convenabil. Nu sa asteptam diverse lucruri de la ei, ci sa luam ce ne
dau, cat si cum ne dau.

sa-mi spuna cineva daca putea gasi o intrebuintare mai evidenta
a unei pungi cu malai? Am avut malai la discretie timp de
trei zile atunci. 
“Mi-ar
placea sa ma tina imbratisata si sa-mi spuna ca ma iubeste”. Relatia
asta ajunge sa para egoista si unilaterala. Copiii sunt fiinte intregi, numai ca
sunt mici de statura. Lor ce le-ar placea? Ce reusim noi sa le dam din ce le-ar
placea, fara sa trecem prin filtrul valorilor noastre adulte? Daca lor le plac
numai lucruri care ne par stupide, obositoare si de neinteles, cat suntem noi,
adultii atotputernici, dispusi sa renuntam la prejudecatile noastre, sa intram
in lumea lor, sa invatam sa privim lumea cu ochii lor, incercand sa distorsionam
cat mai putin tabloul? Cat suntem de dispusi sa revenim la acea inocenta de un
an-jumate-doi-trei, fara nicio asteptare, fara dorinta de a primi ceva in
schimb de oriunde?  
Alaptarea
prelungita este proba de foc a rabdarii. Adaugati la asta si o sarcina sau alta
mare si zguduitoare incercare sau schimbare din viata noastra si oricine sau
aproape oricine va trece de la firesc la oboseala si la nerabdare cronica.
Schimband putin
firul povestirii, vreau sa subliniez un lucru extrem de important pe care
emisarii drepturilor mamelor si al intarcarii obligate nu il cunosc. Sunt
sigura ca nu il cunosc, pentru ca e un concept care nu a fost inca inghitit de
marea noastra societate nerabdatoare si consumerista, axata pe drepturile
tuturor indivizilor, dar care face atat de putine in realitate pentru dezvoltarea
netulburata a copiilor ei: ca exista perioade de achizitii la copilul mai mare
alaptat. Exista  perioade in care acesta pare sa
regreseze, sa suga des, compulsiv, iar aceasta se petrece exact inaintea unei
importante achizitii, care ii va schimba vata. De exemplu deja faimoasa bariera
de un an si 8 luni, care mie mi se pare la fel de crunt de trecut pentru multe
mame ca si puseul de crestere de 3 luni, este poate cea mai mare incercare prin care trebuie sa treaca mama unui “toddler” pana sa ajunga sa intarce sau sa se simta in stare sa intarce in momentul in care copilul este cel care cere asta. As pune acest fragment pe tóate siturile
despre copii care exista pe lumea asta. In tóate cabinetele pediatrilor care
siu atat de putine despre alaptare si a nutritionistilor care recomanda zahar
si ulei de floarea soarelui copiilor de sapte luni sau de zece luni.

Suptul noaptea,
care este teroarea societatii moderne, e de multe ori legat de trezirile de
noapte, care la randul lor sunt vazute ca o boala a copilului, cand e vorba numai
si numai despre ciclul normal de somn al bebelusului si copilului mic. Spuneam ca nu sar cu surse, insa aici
gasiti o suita de articole extrem de folositoare, o trecere in revista a
cercetarilor serioase despre somnul copiilor. Inainte de a infige o sticla cu
cereale seara sau una cu formula de lapte numai ca sa doarma copilul mai mult, treceti
la citit, dragi mamici. Si daca engleza nu e punctul vostru forte, incercati sa
copiati linkul pe care vreti sa il cititi in pagina de traduceri a lui Google.
Copiii au ciclul
de somn de doua ori mai scurt decat ciclul de somn al unui adult. Asta ii face
de doua ori mai susceptibili la a se trezi noaptea. Monitorizand somnul unui
adult, se poate observa ca perioade de somn profund alterneaza cu perioade de
somn superficial, mult mai sensibil la stimuli externi; se observa chiar si perioade
de trezire de care majoritatea nu suntem constienti a doua zi.
Un adult, caruia
i s-a intiparit ritmul circadian deja de zeci de ani, e capabil sa adoarma la
loc fara efort. Copiii insa nu stiu cum se face asta. Au nevoie de ajutor.
Pentru copiii alaptati, acest ajutor este sanul mamei. Nu e nimic nociv in a
cere sanul, ei cer doar “mama ajuta-ma sa adorm la loc”. In timp – nu intr.-o
saptamana, desigur, poate intr-un an, poate in trei (ca la noi) copilul va
dezvolta si abilitatea de a readormí singur.
Trezirilie
frecvente sunt adaptare la mediu, e vorba de mostenirea omului ca specie care a
evoluat in atata amar de vreme intr-un mediu neprietenos, pentru a-l face
atent la pericole, pentru a-i salva viata. Locuim in case de putina vreme.
Locuim in case in oarecare siguranta de si mai putina putina vreme. O adaptare la
mediu, in consecinta, mai are nevoie de timp sa se formeze, nu credeti?  Unde mai punem ca nu toti bebelusii au norocul
de un adapost sigur, de o mama atenta sau care isi dedica timpul siesi, cum o
facem noi pentru bebelusii nostri in primii ani de viata. Consecinta a traiului
in societatile moderne sau nu, femeia mai si munceste – platit sau nu. Mai
poate adormí si dusa din causa oboselii, in ciuda instinctelor mult mai vii care apar dupa o nastere, iar copilul poate fi expus unor riscuri: fie cade, fie se
ineaca, fie e strivit, cate asemenea cazuri inca nu sunt?
La nastere si in
primii ani copilul tau nu stie in ce mediu a aparut. El are pachetul standard
de insusiri si instincte.
El da semnale de
alarma, se trezeste pentru a manca des pentru ca designul lui presupune
consumarea unui lapte care se asimileaza repede si in mare proportie (nu, inca nu e
vorba de  lapte praf, asta a aparut chiar
mult mai recent decat adaposturile acoperite). Se trezeste pentru a verifica ca
mama e acolo = mama e singura cu sanul = 
cum o verific? Sug putin. Dincolo de gluma, cei care ati ajuns sa cititi
acest text sper ca intelegeti unde bat :).
chiar daca nu-mi vine mereu sa rad…
ea hoataraste ce poarta, cat si cum mananca,
cand dorme si cand si cat va suge
Si cat imi va mai calari burta. 
Totul pana la
urma sta in dorinta de a te informa si in capacitatea fiecaruia de a mai da la
o parte din ideile fixe ale societatii noastre, care idei fixe sunt atat de
multe, care au fost si mai multe inainte de iluminism si vor mai fi si sute de
ani mai tarziu, pentru ca ne incurajam de multe ori unii pe altii in nestiinta si nepasare si pentru ca multe idei fara vreo baza solida in experienta umana
sau fara vreun fundament stiintific isi fac loc in paradigma practicii
medicale, a puericulturii, a nasterii, a nutritiei si lumea ajunge sa ia un
nonsens drept adevar general-valabil. Poate ar trebui sa vin cu exemple acum,
altfel se va simti vizata cine stie ce mama a incercats a isi invete copilul sa stea in camera lui si nu asta intentionam. Vin cu unul foarte dur, singurul
la care mi-a fugit mintea: anume acela despre credinta ca bebelusii nu simt durerea in utero si in prímele zile
ale nasterii – li se faceau operatii pe viu acum nu multa vreme!!! Sa ne uitam
asadar dincolo de moda crescutului de copii, la ce se potriveste mai intai
copilului nostru, apoi noua. Suntem parinti in mod constient si voluntar,
acceptam ca viata si prioritatile se schimba radical dupa ce avem copii. Si culema e ca reusim sa ne si pastram identitatea si farmecul, desi din afara pare
sa nu mai avem timp de asa ceva. 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 thoughts on “Ce mai e natural?”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.