Bebeluş care nu doarme noaptea şi părinţi la capătul puterilor

Dragi părinţi disperaţi că bebeluşul nu vă doarme noaptea, eu în locul vostru cumpăram de mult un pat mai mare. Odihna mea merită orice investiţie şi eu nu mă văd moţăind o oră lângă un pătuţ de bebe ca să-i dau falsa impresie că sunt lângă ea. Anda, când mă vrea lângă ea, se lipeşte de mine cu tot corpul. Un deget sau o mână printre gratii clar nu i-ar ajunge.

Asa, dormind cu noi, când termină de supt de obicei se întoarce cu fundul la mine. Mi-a copiat obiceiul :). Eu, ca sa ma pot “întinde” confortabil, ma intorc cu spatele la ea si de multe ori ma ghemuiesc asa, evitând deja veşnicele mele dureri de spate.

Treziri noaptea? Eu una le-am luat ca pe ceva normal şi nu m-am revoltat, ci am adoptat ca normală starea de “calcata” de tren. Sunt uimită de fiecare dată de câte pot îndura si mă bucur de noptile din ce in ce mai dese în care dorm reprize legate de 4-5 ore. Aceste nopti au apărut însă în jurul vârstei de doi ani a fiicei mele.

Cred că există atâtea metode de parenting câţi părinţi sunt pe lume şi nu pot băga mâna în foc pentru fiecare, dar pornesc de la premisa că oamenii merita respectaţi, nu traşi de mânecă.

Eu una sunt atasată profund şi irevocabil de attachment parenting şi cochetez cu educaţia liberă, cu înţărcarea ghidată de copil, cu co-sleepingul. Nu caut să impun aceste concepte şi stiluri de educaţie nimănui. Dar sunt atât de bogate!

Fac alergie la plâns. Şi copilaşul meu plânge: de frustrare, de mica adolescenţă, de sindromul de separare, avea uneori şi tantrums, care au dispărut între timp aproape complet (a crescut iar noi am avut răbdare). Au existat şi momente când m-am uitat la ea neputincioasă cum plângea neconsolată şi nu aveam cum s-o ajut. Mă refuza, mă certa. Dar s-o las deliberat sa plângă ca să înveţe ea că nu rezolvă nimic plângând, sau ca sa dorm eu mai bine, bunăoară, că tot e subiectul postării, doar ca să nu mă mai doară câte ceva din cauza poziţiilor ciudate în care mă prinde somnul, eu una n-am reusit să fac niciodată. Chapeau mamelor care reuşesc, ce să mai zic?

În familia mea copiii au fost întotdeauna cei mai importanţi şi grijile lor au fost întotdeauna mari, tratate cu serioziate şi respect. E drept că o anumită circumstanţă speecială i-a educat şi pe părintii mei să reactioneze atât de cu tact. Dacă voi avea vreodata timp voi dezbate această situaţie fără să îmi plâng mie de milă. Lucrurile s-au aranjat în asa fel încât şase copii au crescut fericiţi fără ca să trebuiască să fie lăsaţi să plângă. Asta m-a învaţat că se poate şi aşa.

Înteleg însă şi că fiecare are pragul lui de rezistenţă şi pentru durere şi pentru nesomn sau alte privaţiuni şi nu pun la îndoială că este greu sa mergi uneori mai departe de aceste limite când stai cu un copil mic.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

83 thoughts on “Bebeluş care nu doarme noaptea şi părinţi la capătul puterilor”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.