Excursie de weekend

Am fost ieri într-o mare de oameni. Creşte inima în mine când văd atâţia copii frumoşi în jurul meu, iar ieri a plouat cu ei.

Ce-am făcut? Ne-am jucat. Anda a stat la pus scutec şi îmbrăcat mai cuminte decât în ultimele şase luni. A vrut în fâşul ei dintr-o bucată pe care până de curând îl ura şi am plecat toţi trei (ea încâlţată în adidaşi) după ce fusese de acord să bea şi un pahar de suc proaspăt de fructe. Deci de bun augur.

Acum, cu scutecul: fata mea iese la plimbare prin împrejurimi fără scutec şi nu sunt accidente, însă ieri plecam la “drum lung” şi cu salopeta pe noi, aşa încât mă bucur mult că a acceptat să ne facă asemenea concesie.

Am mers cu metroul, am întârziat la întâlnirea cu Dalia si am ajuns cu un sfert de oră mai târziu la întrunire, când deja Izabela povestea cat e de important să ai susţinere în alăptare încă de la început, din spital. A fost tare bine aleasă interlocutoarea. Izabela e mama frumoasă care alăptează trei (!) copii în acelaşi timp şi care se mândreşte că se descurcă singură în orice situaţie. Am mers împreună cu ea spre Romană după ce s-a terminat distracţia şi trebuie să ştiţi că se aventurează singura prin oraş, cu RATB-ul, cu trei copii mici, doi pui într-o limuzină lungă pentru gemeni, şi un al treilea nu mult mai mare mergând pe jos pe lângă ea, fără să plângă că vrea în braţe că a obosit. Mi-a plăcut tare mult cum vedeam câte o fetiţă lipită de piciorul ei de fiecare dată când mă întorceam spre ea prin sală.

A vorbit şi Aniela Pietreanu despre acelaşi sprijin de început, apoi şi despre beneficiile nenumărate ale alăptării. Mi sa părut foarte interesant episodul recent pe care l-a descris cu lux de amănunte, pe care il voi prelua pe scurt. E vorba despre felul în care copiii mai mari, toddlerii, au o perioadă de regresie înaintea fiecărei achiziţii importante. Copilul începe să se poarte ca un bebeluş, dacă e alăptat să sugă mai des, mai cu seamă noaptea (experienţa îmi arată că aceia nealăptaţi se trezesc noaptea la rândul lor după lapte), vrea în braţe mai mult, e irascibil. Practic se poartă ca într-un puseu de creştere, ceea ce şi este, de fapt. În urma episoadelor de acest fel, copilul “iese” mai bogat; fie merge singur, fie mănâncă singur (ca în cazul băieţelului Anielei) sau capătă anumite dexterităţi care-l îndepărtează din ce în ce mai mult de stadiul de bebeluş.

Am vorbit pe rând cu mămicile despre ragade, despre perseverenţă în a alăpta, despre alăptarea de noapte, despre poziţia corectă în alăptare, despre mastite recurente şi canale care se înfundă repetat şi paşii aferenţi de troubleshooting, dar şi despre cauzele posibile pentru asemenea neplăceri, despre copilaşi şi cum cresc ei, despre bucuria de a ne afla acolo.

Şi spun şi aici, copiii ăştia ai noştri sunt incredibil de cooperanţi şi de calmi. Acum nu vă imaginaţi că nu se auzea musca, toţi mişunau, se jucau, unii chiar erau somnoroşi sau stresaţi de aglomeraţie, iar micuţa Domnişoară Maria mi-a povestit de-a fir a păr un film întreg pe care l-a văzut ea la cinema în timp ce mămica ei asista la o naştere.

Ca o paranteză, ăsta e genul de situaţie în care copilul român şi-o ia în genere peste bot pentru că intervine în discuţia dintre doi adulţi, dar micuţa domnişoară şi-a luat în serios rolul de om mare fără niciun impediment extern (aka adulţi ofuscaţi) şi mi-a arătat că filmul ei e mult mai interesant decât ăla pe care voia să mi-l povestească mămica ei. Şi să ştiţi că aşa a fost. Rămân însă deschisă pentru mai multe amănunte despre iniţiativa pe care intenţionam s-o aprofuundez alături de mămica în cauză la final de reuniune, într-o clipă de potenţială linişte.

Şi, dragii mei, dacă aveţi cumva impresia că numai domnişoara Maria a avut ceva de povestit, vă înşelaţi. Domnişoara Anda, de data asta cu dresurile puse la locul lor pe copănelele albe, ne-a explicat într-o bebeluşească fără cusur că mami a ei trebuie să o includă şi pe ea  în orice discuţie interesantă.

Înclin să cred că alăptarea la cerere a jucat un rol incredibil în menţinerea calmului colectiv la un nivel acceptabil. Chiar fetiţa mea, aşa mare cum e după toate acceptţiunile posibile, a supt de cel puţin trei ori în tot felul de poziţii acrobatice, iar ei i s-a părut cel mai firesc lucru din lume (a dat câteva semne de stres dar acestea au discpărut repede).

Şi mie mi s-a părut la fel de firesc, dar m-am simţiti uşurată gândind că în mod sigur nu va fi nicio cucoană ofuscată prin preajmă sau vreun băiat stresat care să se încrute la mine şi apoi să se uite vexat în altă parte. Pentru că şi la mine, aşa înfiptă cum sunt, uneori strângerea asta de inimă se mai face simţită, mai ales ca Anda mea creşte, creşte şi nu se înţarcă aşa cu una cu două şi trebuie să povestesc despre întărcarea ghidată de copil de câte ori am ocazia, iar lumea să se uite la mine ca şi cum povestesc vreo nuvelă SF citită cu o noapte înainte.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 thoughts on “Excursie de weekend”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.