Ca orice copil de doi ani, Anda încă nu si-a definit preferințele artistice, tatonând simpatic si cu literatura (aaaa, eeee?), și cu muzica (de data asta corală) și cu pictura (murală sau body painting sunt la mare modă, dar ne-a redecorat și canapeaua).
Când își va stăpâni mâna suficient, o voi ruga să-mi transforme volutele de pe canapea în minunate flori ale talentului său precoce, în așa fel încât Buni să nu-și mai dorească să acopere tentativa redecoratoare cu o pătură, cum face acum, iar noi să nu ne gândim dacă la 4 ani ai fetiței ne dorim o schimbare de colțar, deci un bun pretext pentru o redecorare masiva – sau doar sa invelim canapeaua cu altă imitație de piele. La piele nu m-aș gândi, pentru că am exclus-o din start din cauze de…principii sănătoase. Exercitate pe jumătate, ca în cazul oricărui alt lucru exercitat de un produs al educației clasice. Motiv pentur care profit să vă recomand un blog pe care am ajuns să-l iubesc: ăsta e. Dacă autoarea va deschide o școală sau grădiniță respectând aceste principii, mă duc prima și mă înscriu și pe mine acolo, nu numai pe fi-mea.
Bon, aceleași principii de mai sus nu mă împiedică așadar să am două haine de piele și să-mi achiziționez încălțăminte din același material. Mă gândesc însă că înlocuitorii din piele nu sunt la fel de durabili și confortabili, pe când canapelele se pot face și din alte materiale, fără a leza fundul care se așează pe ele. Scuze, dragă.
Și acum iată micuța artistă. Și un sondaj: câți dintre voi ați rezista psihic la ce face fi/mea mai jos fără să faceți apel la sfintele limite?
8 thoughts on “De mare angajament”
hahahaha!!! minunaaat!
daca as fi la mine acasa (nu la mama) as lasa-o cu cel mai mare drag!
pentru moment mi-a decorat scaunul alb de birou si evident cearsafurile 🙂
la pereti inca nu a atentat si, de fapt, cel mai des cere hartie cand vrea sa scrie. deocamdata 🙂
anda e adorabila!!!
Zoozie, lupta cu un copil mazgalitor nu are sanse de izbanda. Asa ca la noi peretii sunt foarte desenati.
Incerc sa nu o las pe aia mica a mea sa strice cartile (le deschide si le semneaza instant cum le prinde cu o carioca in mana) si sa nu manance varfurile de la carioci (mi le-a muscat de cateva ori).
Sa fac sa dispara cariocile din casa e imposibil, mereu au nevoie de ele fratii mai mari.
Zoozie, felcitari pentru calmul si seninatatea de care dai dovada :).Cred ca e ceva munca sa o cureti dupa aceea. Dar ea e super fericita, asta e cel mai important
felicitari, oameni buni!! Meritati o medlie pentru calmul de care dati dovada. Nu stiu cum as fi reactionat in aceasta situatie, dar cum mai am ceva pana acolo, prefer sa nu ma gandesc… n-are rost sa ma stresez degeaba! 😉
Pitica e dementiala!!!
Eu nu, recunosc ca nu as putea pentru ca stiu cat m-as chinui sa o spal apoi: ca nu sta, ca nu vrea, ca trebuie s-o alerg s-o prind. De-asta la noi se deseneaza doar cu apa pe aqua doodle sau pe coli speciale si cu carioci pe masuta de la scaunul de masa, carioci ce se spala imediat.
Felicitari, Zoozie, pentru ca dupa aceasta experienta inca mai tii cariocile la vedere. 🙂
Gabitelor, draga Maria, zau ca nu ma stresez asa de tare cu curatatul de care vorbesti. Si vazand buni ca pe noi nu ne deranjeaza, nici ea nu se ahita.
Inca din cele mai vechi timpuri am stiut ca vine si etapa de mazgalit pereti, cine crede c-o poate tine in frau ori e naiv ori probabil face militarie acasa. Recunosc ca ma gandeam ca in casa mea nu vor fi pixuri ci doar carioci cu apa si tablite magnetice, dar asta mi-a trecut demult. Sora mea, care deseneaza in mod curent, i-a aratat cum se folosesc creioanele. De la hartii la mobile a fost doar un pas, iar de la mobile la pixuri exersate pe propriul corp a fost un al doilea, chiar mai mic. Cariocile lavabile erau destinate body paintingului de la inceput, dar s-a dovedit ca Anda se distra pictand tot. Cata vreme s-a limitat la lemn am fost fericiti, se curata foarte usor.
Tot ce nu se curata cu o carpa umeda ramane asa. Adica zidurile si cateva urme verzi si de pix pe canapeaua alba si pe un fotoliu din acelasi material. Nu inteleg de ce verdele ala a fost asa incapatanat.
Carioca din film e lavabila si daca o spal normal de pe fata si pe maini se curata. Nu pateaza nici hainele. Ei, uneori nu vrea ea s-o spal. Au fost nopti cand am dormit si eu pictata impreuna cu ea. Alta data am plecat in Tineretului cu o mare dunga verde pe pulpa dreapta 🙂 Era in spate si n-o vazusem cand m-am curatat dupa o sedinta de-asta ad-hoc de body-painting post-dus-zilnic.
Pixul se ia de pe piele de copil cu servetele umede, daca nu vrea sa stea la spalat. Asa ca am rezolvat cele mai mari probleme.
Pereti pictati? Cu un trafalet e rezolva in cateva ore. Noi am amenajat cada cu copilul in gand – de fapt eu, ca sotul mergea la munca 🙂 si nici nu stia el atatea lucruri pe atunci despre bebelusi si toddleri. Nu avem covoare, adica pardon, avem un patratel rosu care dupa 2 pishu a fost spalat si strans, canapelele nu sunt exagerat de scumpe si sunt din imitatie de piele, mobila nu are coluturi si doar doua sertare in toata casa (lucru pentru care am primit multe tunete si fulgere la vremea achizitionarii). Plus multe lucruri bune de folosit ca ascunzatori.
Nu va imaginati ca tin cariocile si pixurile la vedere, dar a invatat foarte repede pe ce raft de sus le tineam si ne-a fentat sa-i dam cate una. Apoi mai avem si ni nevoie sa notam cate ceva. Nu mi se pare asa mare problema s-o las sa deseneze putin pe urma, incet va deprinde si alte tehnici.
In orice caz, n-o s cumpar guase pentru picturi cu degetele deocamdata, that's for sure :))
Zoozie: mie imi este putin frica de servetele umede, asa ca le folosesc strict cand nu mai am o solutie la indemana. Nu-s asa de sanatoase cum se crede. Stiu ca stii asta, am vrut doar sa subliniez aspectul asta pe care multe mame il neglijeaza si-si sterg copilul pe piele cu cele mai "frumos" mirositoare servetele umede. Si cele mai pline de chimicale.
Casa din Bucuresti, trebuie sa recunosc, ca nu a fost proiectata pentru copil. Adica da, nu avem covoare si avem doar parchet si gresie, dar canapeaua este din piele (ivoire!!) si a costat ceva, iar peretii zau daca ma tine cugetul sa-i iau iarasi la vopsit. Cred ca vom pune niste coli pe pereti atunci cand va fi vremea, dar ma amagesc cu gandul ca mai este putin.
eu m-am obisnuit cu gandul ca mobila si zugraveala sunt de antrenament anii astia … dar, marturisesc, zic NU de cate ori pot (adica INAINTE de comiterea faptei).
si serios ca depinde de copil. Maria n-a mazgalit NICIUN perete, NICIO mobila, nimic in afara de hartie. si ea este cea mai pasionata de desen si pictura, pe la 1-2 ani desena si picta non-stop. dar pe hartie! si nici carti nu a rupt, mazgalit, distrus … decat la bebelusie, cu dintii, cateva din cauciuc.
in schimb anna … ca Anda a ta! 🙂 numa ca eu incerc sa reprim pornirile artistice deviante, adica, ma rog, sa le deturnez locatia si, de cate ori reusesc, o indemn catre hartie. si pe ea si pe mezina.
dar nu suntem departe de voi, stai linistita! :))