Si totusi, de ce e mai bine cu un copil lipicios decat fara?

Am avut parte de una din cele mai frumoase momente de cand sunt mama.


Acesta este un text gasit plutind in deriva inca din 17 septembrie. Cand nu eram decat o mamica blonda si ciufulita, care nu avea timp de mai nimic in afara de a-si tine copilul ni brate si a posta cate un articol lesinat pe un blog mediocru.

Nu eram nici pe departe o mamica roz inconjurata de gadgeturi care mai de care, ci doar propriile brate, un sling, o tzatza jumate o intuitie teribil de exacta in ce-o privea pe buburuza si, de ce nu, o legatura muta si foarte, foarte puternica. Chiar si acum am impresia ca stiu cand e trista sau cand plange. Mi-aduc aminte ca, acum un an si ceva cand mergeam la serviciu, ma pocnea un val de nu stiu ce care-mi strangea pieptul si ma facea sa tresar cam la 10 minute dupa ce paraseam casa. SI aflam mai tarziu ca bebelina se trezise, sau plansese cam in acelasi timp.

Povestea de mai jos e de pe vremea cand aveam impresia ca n-am timp, dar eram cea mai fericita persoana din lume. Si implinita. Si nu simteam ca-mi taie cineva o mana la 7 seara, ca acum. La sapte aproape fix ma loveste dorul de Anda Acum incep serviciul la doua si lucrez pana la 11 si e dureros sa fiu atat de departe de ea. E uneori si placut sa faci altceva, sa mergi la masa cu lume tanara si sa te simti la fel de tanara si tu, chiar daca la doua noaptea tu faceai un ou pentru gaza , dar mi se pare ca platesc un pret mult prea mare, mai ales cand aud ca a mancat putin.

Ca mai aud si asta. Chiar daca dupa aceea se dovedeste ca putin nu a fost chiar putin, pe mine ma doare ceva si ma opreste sa mai continuu ce faceam in ora respectiva. Nu stiu cat as mai fi rezistat in rolul de mamica full-time, dar de cand m-am rupt de ea cate 12 ore zilnic am realizat ca Anda e mai mult decat copilul meu: e o extensie, geamana mea, siameza.

Am facut dus impreuna cu Anda si dcodata a vrut in brate, am stat piele pe piele cred ca vreo zece minute, ea se uita ba la mine, ba prin baie, frumoasa mica adormita, lafaindu-se cu capul pe umarul meu.


Am invelit-o frumos in prosoul ei de bebeloi, cu gluga, apoi l-am luat pe-al meu. Intamplarea face ca e acelasi prosop in care-o scosesem pe ea acum cateva zile pentru ca nu dadeam de niciunul de-al ei. Conexiunile fiind facute, domnisoara a vrut prosopul meu pe care sa i-l impaturesc pe sub brate, asa cum il poarta mami. 

Daca tot m-a lasat literalmente cum m-a facut mama acum multe zeci de ani, d’apoi i-am luat si eu proposul ei si l-am folosit ca pe unul normal. Slava Domnului ca exista si propsoape pentru bebe de forma ddreptunghiulara, altfel o-ncurcam. Dau sa-mi iau papuci, iar bebelina chiar s-a revoltat cand a vazut ca insist sa-mi folosesc lucrurile in locul ei. “Nimic nu stiu, domnule! N-o inteleg niciodata!” parca voia ea sa spuna.

Dar m-am conformat si am coborat micuta domnisoara de pe vasul de toaleta, unde-o pun de obicei ca sa fim la acelasi nivel cand o schimb.  i-am tinut prosopul cat s-a incaltat. Vazand ca-i sunt putin stramti papcii mei, am decis de comuna acord ca augustul popou improposit sa se aseze confrtabil in bratele mamei pana in dormitor. (papucii in cauza sunt “de fete”, dar il incap si pe tati, mi-au facut si mie o batatura ca na, port 35 si pana la 41 … )


Dupa baie, fetita si-a dat seama ca de fapt a crescut si a vrut sa se imbrace cu hainele mele si uite-asa a adormit, cu pantalonii ei si un maieu de-a meu,  Ii dadusem unul – de fapt ea si-l alesese din raftul meu – apoi mi-am ales eu altul dar m-a dezbracat. Cum ar veni, am facut schimb. Imaginati-va insa ca nu s-a terminat aici: domnisoara si-a pus si doua lenjerii de corp tot de-ale mele, una peste alta. Daca i-as fi oferit vreun chiilotel cu printesa stil power puff girl, sau cu vreun ursulet galben sau cu stelute albastre, cred ca ne-ar fi stiut tot blocul.


Iac-asa mi-a adormit printesina, care a mai supt in somnm pret de vreo jumatate de ora cel putin. Am reusit sa ma strecor din alcovul familionului, cu emotiile de rigoare: n-am pus paturica absorbanta, daca  presteaza ceva? (n-a prestat, dar nici n-am schimbat-o ca dormea iepureste).


Am apucat sa feliez 3 vinete, sa le dau sare si sa le pun intr-un bol, sa pun alte 3 vinete la copt pentru congelator, sa-mi umplu canuta de 700 ml cu supa-crema, sa rad niste cascaval si s-o bag la microunde, sa ajung in living, sa ma asez pe fotel si sa incerc sa verific un mail, cand s-au auzit plansete de dincolo.


Plansetele au incetat imeidat ce-am intrat, mademoiselle era in fata usii inchise – astea au clante destul de inalte; daca la Valcea la mama le deschidea fara probleme, ei bine, aici e tricky, din fericire. Am mai lenevit in pat, a venit Tom, s-a jucat cu degetele mele de la picioare prin pilota, l-a mangaiat si printesa si pe urma s-a asezat confortabil pe-o perna. Vad ca incep sa-i placa pernele buburuzei, desi nici eu nici tati nu dormim pe ele cine stie cat. Mi-a luat telefonul unde citeam eu langa ea si a citit si ea tacticoasa, miscand joystick-ul din cand in cand.


Ce-am mai facu azi:


bila alba: am maturat fara ca ea sa stea exact unde dau eu cu matura. Mi-a tinut farasul, am golit gunoiul impreuna (ajutorul meu de altfel a fost foarte mic).

bila neagra: am ratat intalnirea cu bebelina Crina, de aceeasi varsta cu Anda, pe care n-o cunoastem decat din poze. Am lasat-o pe maine. Cand avem si tatic si vreau sa luam si tricicleta roz. Da, roz, nu rosie. Am cumpatrat alta, e beton. Cu prima ocazie poze, dar… nu mai am cu ce, deocamdata. Mi s-au stricat si camera si card readerul telefonului. Ale celui de-al doilea telefon, de altfel reparat de tati de mai multe ori decat as avea degete la o mana sa tin socoteala.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 thoughts on “Si totusi, de ce e mai bine cu un copil lipicios decat fara?”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.