Alăptarea între patru pereţi sterili – norma de bun-simţ în societatea românească

Optica vis-a-vis de cresterea copiilor in general si de alaptare in special difera in finctie de categoriile sociale la care ne raportam, in functie de varsta si de experientele personale. Si de anturaj.

Iata un exemplu care explica foarte frumos despre modelarea normalului: normalul e ce vad in jurul meu, nu ce este etic-corect-just-frumos-recomandabil de catre tot felul de norme interne si internationale care, in raport cu viata de zi cu zi, au un caracter cumplit de abstract. Pana si blogul mediocru este foarte abstract, el exista deeocamdata doar online. Incer sa ies din lumea virtuala si ce gasesc? niste lume care ma catalogheaza drept taranca, tiganca (sunt cam deschisa la piele si din cate stiu nu am tgani in ultimele 4 generati, cel putin, nu c-ar fi vreo problema cu asta). Sunt o vaca de lapte.

Sambata ne-am intalnit intr-un parc din centru, intr-o zona retrasa. In afara de noi, nu stiu daca erau trei copii la locul de joaca din apropiere, iar leaganele erau separate de gazonul unde am stat noi printr-un gard viu destul de inalt. Am ajuns insa in gura lumii pentru ca ne-au dat la ziar. Noi am fost de acord cu initiativa intrucat am vrut ca lumea sa stie de noi, sa stie ca exista inca persoane care isi iubesc copii asa “cum i-a adus Dumnezeu”, ca nu pompeaza lapte imbogatit cu fier din prea multa decenta si prefera sa foloseasca ce au mai bun in contextul cresterii unui copil mic: sanul si bratele proprii, zambetul si glasul mamei. E asta o crima? Da, este. Articolul e ok, comentariile insa chiar nu. Ce denota asta? Rautate? Nu neaparat, desi probabil macar egoism tot exista. Neinformare? Ooooo, da!

Iata asadar situatia. Eu am cativa frati mai mici. Cand am mers cu doi dintre ei odata prin AFI (ne intalneam cu tata si a fost in drum) a trebuit sa alaptez fetita. Eram intr-un spatiu de servicii, la un suc, era cumplit de aglomerat, stresant pana si pentru noi care mai aveam putin si ne scoteam ochii de la atata lume primprejur, muzica proasta si zgomot de fond de-a dreptul asurzitor. S-au strambat la mine in ultimul hal, s-au impotrivit (aveau in jur de 20 de ani si fata si baiatul), s-au uitat in alta parte. Tata a tacut din gura, nu stiu daca i se parea putin dubios, dar… stia ca asta e, e copil si-i trebuie. Legea raului cel mai mic. Situatia a trecut firesc, nimeni nu s-a uitat la noi – era oricum super aglomerat – si au vazut cat de mult s-a linistit copil dupa ce a supt.

A trecut un an de-atunci si nu li se mai pare nimic anrormal cand o vad pe Anda mancand in locuri publice, nici macar frate-miu nu se mai uita in alta parte ci zambeste sau se poarta perfect normal, adica facem parte din peisaj, eventual imi da o mana de ajutor sa gasesc o banca, un scaun, imi tine geanta. Ba nu mai inteleg nici ei pornirile anti-alaptare. Asadar, aveam dreptate cu normalul pe care-l vedem in jurul nostru. Chiar daca lumea carcoteste, va incepe sa fie constienta ca se alapteaza copii si vor adopta situatia ca pe un firesc social.

In sfarsit, voiam sa mai povestesc cum sora mea a facut un test cu un amic pe messenegr imediat dupa artiolul sus-citat, intrebandu-l daca are ceva impotriva alaptarii in public. El: “nu, dar uneori exagereaza si ma iau pe mine cu faze precum dreptul la libera exprimare, etc”. Am rugat-o pe A sa-l intrebe ce i se pare preferabil: un copil sugand sau unul urland de foame ca mama lui sa nu exgereze? La asta nu se gandise si a tacut, dar dupa vreun minut vine si spune: “da, dar oricum, exagereaza uneori, uite si eu exagerez daca stranut si nu pun mana la gura”. Macar n-a asociat alaptarea cu actul sexual ca abuzatii care au comentat pe evz.ro.

Asa gandesc ei. Alaptarea nu e vazuta ca o nevoie urgenta a copilului, cat ca o chestiune care trebuie reprimata din respect pentru cei din jur. E trist.

Daca pe tineri ii poti intelege – oricum multora li se va schimba optica odata deveniti parinti, e greu de inteles cum niste mame pot judeca in termeni atat de departati de realitate, chiar daca n-ar fi alaptat vreodata. In fond si copiii hraniti cu biberonul au nevoie urgent de hrana. Lor nu li se neaga acest drept. Ele nu stiu, probabil ca un copil alaptat nu primeste laptele din altceva. Cum sa-l inveti, prin metoda cry it out? Abuzand de el, lasandu-l nemancat pana accepta si biberonul? Urmand sfaturile alea barbare de pe siturile firmelor producatoare de lapte praf, de exemplu “ungeti biberonul cu lapte matern, in timp il va accepta” ? Cand fortezi un om spunem ca e incalcare a drepturilor omului, pana la urma! Dar cand vine vorba de copii, a forta un om inseamna a-l educa.

A-l forta sa doarma singur ca se obisnuieste, a-l forta sa nu manance noaptea ca se invata asa si nu mai doarme mama… e atat de greu greu sa tragi linia intre abuz si crearea unor deprinderi!

Suntem indemnate sa ne mulgem sa ne pastram laptele in biberoane, insa habar n-au niciunii ca a da lapte biberon inseamna intarcare prematura pentru majoritatea copiilor – deci de nerecomandat. Si multi nici nu stiu sau au uitat gradul de epuizare fizica pe care il incearca parintii unui copil mic. E o barbarie sa recomanzi mulsul doar pentru ca sa te simti tu mai bine cand mergi in locuri publice, mai ales ca, in primele luni, copiii sug des in mod natural si cand sa mai poti scoate lapte cat sa-i ajunga bebelusului la o masa in conditiile astea? Apoi, sunt atatea mame care pur si simplu nu au let-don la pompa. Trebuie sa apeleze la lapte praf doar ca sa menajeze niste retrograzi?

Orice mama ar trebui lasata sa urmeze ce simte ca-i e bine copilului sau. Daca nu s-ar impune atatea bariere, multe mame ar alapta, ar invata de la multe alte mame care au alaptat corect, nearatate cu degetul de catre nimeni, pentru ca asa cum un copil se naste, nu se scoate din eprubete, normal este sa fie alaptat de la o tzatza, nu sa-i fie indesat in gurita un latex de forma unei tzatze.

Ei, dar noi nu mai simtim, noi dezbatem, asta e lumea in care traim si oricine e liber sa greseasca, sa jigneasca, sa ridice din umeri, sa dea bir cu fugitii, sa emigreze si sa zica de-acolo de la noul lui camin ce tara de rahat e Romania, sa arate cu degetul si sa-si dea cu parerea. Internetul e aproape gratis si sub protectia anonimatului e mult mai usor sa fii fiara.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

41 thoughts on “Alăptarea între patru pereţi sterili – norma de bun-simţ în societatea românească”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.