Alaptarea ca o provocare

Da, uneori chiar este. Asa am aflat la evenimentul de ieri. La care s-au facut multe poze, sper sa le vedem pe toate cand le primeste gazda :).

25 de mamici si bebici plus fratiori mai mari (super dulci si cuminti!) care au vorbit care pe rand, care impreuna, care in bisericuta lor, care… care… N-as putea spune ce mi-a atras atentia mai mult. Didinuska a reusit sa stranga lapteeeee! Asta e vestea cea mai buna dintre toate. Asadar, minuni se intampla. De fapt nu sunt minuni, relactatia e un lucru firesc, dar in zilele noastre iti trebuie extraordinar de multa determinare sa relactezi. E considerata intr-adevar o mare minune si, de fapt, relactarea e doar unul din incredibilele lucruri de care este capabil corpul unei femei. Normal ca, fiind ceva naural, lumea nu-i acorda nici sprijin, nici credit. Cand exista atata lapte praf ce naibii rost are sa te “chinuiesti” asa? Didinuska este o mamica atasata, poate cea mai atasta pe care o cunosc, care a facut fata unor incercari cumplite si a reusit sa se adune si, nu numai sa mearga mai depate, dar sa-si si reia drumul de unde ramasese inainte de necazul ei. Sunt foarte fericita ca am cunoscut-o.

Mihaela este o frumoasa mama de 3 copii crescuti frumos (cu scuze pentru repetitie), pe care i-a alaptat progresiv. Este un alt exemplu extraordinaar de om care reuseste sa lupte cu prejudecatile din jur. Daca primul copil a primit, la sfatul incontestabil al pediatrului (acum multi ani) lapte praf la cateva saptamani, – doar 3!  – al doilea a fost alaptat cat a crezut mama, pornind de la informatiile disponibile atunci, ca este destul, iar al treilea copilas inca primeste lapte si le doresc sa experimenteze baby led weaning sau, oricum, sa continue cat mai mult. Stiu ca in trei nu e deloc usor sa te imparti. Pe pielea mea descopar ca si intr-unul e tare greu de multe ori, asa incat cea mai buna urare care-mi trece prin cap e multa putere si ajutor din partea celor dragi! Mi-a placut mult de Mihaela pentru ca e relaxata si senina, un om care a reusit sa-si gaseasca echilibrul intr-un mod placut, o persoana foarte fina.

Dahnah are o chinezoiaca de fetita. Eu nu cred ca a locuit in Mexic ci in Hong-Kong sau Singapore si fetita a luat ceva din aerul de-acolo :)). De fapt si mamica are ochii migdalati – niste frumoase. Imi pare rau ca n-am stat mai mult la povesti.

Adelle si Ra – haha, de data asta nu putem spune ca n-am interactionat. Sa va spun ca Ra nu poarta deloc scutec (super fain!). Na, ca cizmarul umbla mereu descult :)). Si dumnezeule, pe frigul ala – care cam era, serios va scriu – ea umbla in pcioarele golute, nu voia nici sosete si are ceva si cu pantofiorii. In schimb a stat sa faca ceva langa un copac (Ra e foarte mica, nu are nici pe departe cei doi ani ai fetitei mele!) si e foarte, foarte comunicativa si jur ca nu-i e deloc frig, pana si mainile ii erau calde. Cred si eu, la cat se misca! Eu n-am crezut ca are 8 kilograme, e o dolofanica, arata foarte, foarte bine.  Sa vedeti deosebire, eu ii pusesem Andei si dresuri stiind ca i se ridica pantalonii foarte mult in sling si n-am riscat sa-i dau jos pe-acolo ca ramaneam in chilotei cu siguranta si sa spun drept mi-a fost cam teama, incep sa-i inteleg pe parintii infofolitori si m-am simtit ca unuul dintre ei :))

Anda a atentat la toti pantofiorii lui Ra. Mda, am fetita, oricat as incerca sa o deghizez (stiti, lumea ma intreaba dinc e in ce mai des daca am baiat)! Cand trecem pe langa magazinul de vis-a-vis, in drum spre joaca sau in drum spre casa, trebuie sa intre sa vada toti pantofiorii si sandalutele. Iar acasa a gasit plasa cu incaltari ramase mici si plange cu lacrimi de crocodil ca nu i le pot pune.La tara a vrut sa incalte pantofii din plastic ciclam ai unei papusi. Degeaba mi-am pus eu un pantofior de Anda pe degetul mare, aratandu-i cam care e proportia si de ce nu ne putem incalta cu lucruri mici! Macar sosetele papusii a reusit sa le incalte, intinse pe degetele de la picioare, ca erau elastice 🙂

Prietena mea A era suparata ca a capsat-o bebelina de celalalt san. Muscatul  de san s-a dezbatut intens aici. Ultima tentativa a bebelinei noastre insa vine de la o raceala. Neputand sa respire bine pe nas, a strans din dinti. La propriu, ca are si ea doi :(. In rest, Bebelina e la fel de dulce ca de obicei si am initiat-o in linsul pastilutelor homeopate direct din capac.

Cu ocazia asta, vreau sa intreb daca stiti vreo crema cu efect cicatrizant bun (aka rapid). Eu stiam propodermul, mamica va folosi lanolina pentru moment, dar rana veche nu se inchide, ba are si tendinte de usoara infectie (s-a inrosit zona, dar e pe trecute). Eu mi-am stors creierii si mi-am adus aminte ca si ceapa e un excelent cicatrizant. Pui ceapa tocata pe o taietura si o “inchide” repede, iar semnele de buna purtate sunt minimizate. Subiectul e putin delicat, pentru ca tesutul care trebuie reparat intra mereu in contact cu Bebelina. Dar, in disperare de cauza, putem curata repede zona cu putina apa si sapun ca sa inlaturam mirosul sau excesul de diverse creme, asa incat va rog sa-mi spuneti daca stiti remedii indiferent de textura sau miros.

Am descoperit niste minunatii de batonase de la Organix, din curmale si banane, pe care Anda le-a luat drept ciocolata – sunt maro si vad ca i-au si placut. Cu prima ocazie cumpar si eu, dar voi incerca sa le si produc: am inteles ca se amesteca banane si curmale si se dau printr-o faina ca sa tina forma. Cred ca faina poate fi inlocuita si cu nuca pisata, de exemplu. Sau seminte rasnite, ca sa fie mai hranitoare. Sau fulgi de porumb rasniti. Sau cereale de bebelusi. Poate chiar nuca de cocos. Ii multumesc mamicii de baietel langa care am stat pentru pontul asta. Si ma bucur ca am reusit sa schimbam cateva vorbe.

Am fost cu toatele alaturi de mamica de fetita de doua luni bombardata cu fier, glucoza si lapte praf de restul familiei si sper ca lucrurile vor intra cat mai repede pe un fagas mai propice sprijinului alaptatului la san. O fata are mama si aia sa primeasca lapte praf cand mama nici nu intampina probleme in alaptare? 🙂

Alti copilasi voiau la locul de joaca de langa  noi si ne-am cam lasat cu totii furati de evenimente. Fiind care-ncotro, alergand dupa copilul propriu, nu ne-am putut intersecta foarte mult.

Ii multumesc si sotului meu ca a venit cu noi, desi nu alapteaza. 🙂

Ajungand putin mai tarziu, nu am prins partea prezentarilor, asa ca rog iertare ca nu retin alte nume si discutii pentru moment. Astea sunt cele in care m-am implicat personal mai mult de 1 minut – cu siguranta au fost mai multe. Imbratisari cu mare drag tuturor din mediocritatea mea!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

22 thoughts on “Alaptarea ca o provocare”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.