La ce nu v-aţi fi imaginat că serveşte o tetină

In mod oarecum firesc, pompa de sân Avent Isis vine cu două tetine (eu aş fi inclus un SNS). Anda nu ştie a suge prin ele, însă a descoperit că sunt nişte ventuze excelente. Şi când nu fac flap! pe vreo carte cartonată, mi le pune mie la gură să fac tuuu-tuuuu! Apoi ar trebui să repet procedura şi cu ochii, că doar şi ăia de deschid şi se închid, nu-i aşa?


Şi, dacă tot sunt la ora panseurilor, mie tetină îmi suna a ţâţică, vedeţi, teta e chiar ţâţă pe spanioleşte, tot limbă de sorginte latină, nu-i aşa? Deci… un surogat. Dar simţim nevoia să-l numim ca pe ceva familiar, de parcă jumate din populaţia globului n-ar poseda sus-numitele atribuţii în original. De ce să scriem manuale de utilizare când putem folosi atât de liniştiţi înlocuitori? Nu mai contează că vin cu BPA sau silicon sau aluminiu în compoziţie. În fond, dacă mama s-ar droga n-ar fi acelaşi lucru? Ha? Şi de unde ştiţi voi că Zoozie nu se droghează cu televizorul şi reclame la Aptamil şi nu trimite hormoni de stres în lapte? Nu e mai bună tetina? Măcar ştim ce mizerii oferim copilului, dat fiind că încă nu se cunoaşte 100% compoziţia laptelui matern. Iar noi nu admitem necunoscute. Ştiţi voi cum e, rău cu rău, dar mai rău fără rău. Ce, vreţi să staţi la cozi alături de 3-4 bebeluşi care sug în acelaşi timp (nesimţiţii!) sau preferaţi o suzetă decentă şi două mâini stresate plus o mutră cu sprâncenele ridicate a stres, toate îndesând cu fervoare aceeaşi suzetă veşnic scuipândă că de, copilului îi e foame şi scânceşte? Doamne fereşte, unde-am ajuns…

În acelaşi registru, mă agasează că suzeta se numeşte ţiţi pentru mulţi copii. Deşi mă agasează mult mai puţin când sunt eu însămi suzetă (deci fenomenul invers, ca să zic aşa). Şi dacă îşi imaginează careva că eu nu lunec din gura copilului, nu trebuie să mă mufez de două ori pe noapte, exact cum mai citesc că păţesc mamele ai căror copii sug suzete, ei bine, se înşelă. Diferenţa e ca în 5 minute fi-mea îşi scuipă suzeta, e liniştită, sătulă şi mai doarme un 3-4 ore cu fundul spre mine, nu plânge ca să i-o montez iar. Presupun că e avantajul originalului, nu?

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 thoughts on “La ce nu v-aţi fi imaginat că serveşte o tetină”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.