Răceli şi sminteli

Flashback
Sâmbătă a fost cald şi a venit tati pe la noi. Anda avea obrajii roz şi transpira întruna. Am crezut că e roz de la căldură. Am observat că la temperaturi mari capătă roşeaţă şi nu te mai înţelegi deloc cu ea.

Noapte
Dormeau ca doi prunci ai mei. Până când m-am pregătit să adorm şi eu, doar al meu mai dormea. Anda se foia şi căuta sânul, cred. Până m-am hotărât însă s-o servesc, s-a trezit pe jumătate. Şi surpriză, n-a vrut sânul drept, ci pe cel stâng, pe care n-a mai pus gura de luni de zile. (de notat ca oricum i le dau din aceeaşi pozitie – şi a mea, şi a ei: pe o parte, faţă-n faţă).

Fiind relativ nefolosit, l-a golit foarte repede şi am dat să-i arăt pe celălalt, la care s-a pus fata pe-un plâns cu urlete şi sufocări de-a ridicat toată casa. Mă rog, pe unii i-a ridicat numai cu intenţia, tac’su abia s-a mişcat din pat.

În sfârşit, ce mi s-a părut foarte straniu a fost că parcă m-a văzut şi nu mă cunoştea, avusese un pattern de supt total neobişuit şi a fugit de mine deşi am vorbit extrem de încet şi de blând! A stat agăţată de mânerul unui fotoliu, într-un fel s-a pus la colţ, o atitudine extrem de defensivă. M-am aşezat şi eu pe jos şi abia am reuşit s-o scot cumva la capăt. (Acum câteva zile chiar am reuşit s-o liniştesc într-o criză de nervi întinzându-ma la picioarele ei cu sânul dezgolit. Ea s-a întins lângă mine, a supt printre sughiţuri până s-a liniştit). A vrut să iasă din cameră, apoi din casă. Am stat în curte, a supt tot la sânul stâng, am văut luna plină şi mi-a arătat-o de câteva or cu mânuţa aia mică.

A stat şi buni cu noi, care-şi ieşise din păreri de mamă-mamă.

Eu am crezut că ori a visat ceva, pentru că mi s-a părut cam stresată zilele trecute, având noi şi o oarecare dificultate în a accepta hainele şi scutecele, de exemplu, plus că s-a mai lovit de interdicţii şi alte metode pe care eu nu le-am aplicat cu ea decât rarisim. În sfârşit, în ultimă instanţă m-am gândit că poate îi dă vrem măsea, parcă nici nu prea mai mâncase. Trăgea de nas, dar la cum a răcnit chiar nu părea mare chestie. I-am dat teething tablets când s-a liniştit de tot şi am avut cu cine colabora (când e nervoasă îmi dă peste mână) şi am reuşit s-o adorm în poală. Mi-a venit inima la loc numai când am văzut că a primit sânul ei normal.

Credeţi-mă, m-am gândit inclusiv că poate se înţarcă, aşa mi-o fi mie scris că merit o înţărcare de-asta bruscă şi bolnăvicioasă. Stăteam deja să mă gândesc cum să compensez eu sprijinul pe care l-am găsit atâta vreme în alăptare. Mi-am dat seama că nu sunt pregătită şi fiecare gest cu care îndepărtează sânul din viaţa ei mă cam doare. Şi, în general, se cam adună tot felul de gesturi şi prevestiri. De exemplu, sânul nu mai este atoatecalmant. Mă împinge cât colo când n-are ea chef. Sau nu mai e rezolvarea tuturor problemelor, plăcerea supremă cu care o mai amăgeam ca să se expună peicolului, de exemplu. Nu, nu mai merge aşa. Am fetiţă mare: negociem, ne enervăm, (uneori şi eu), explorăm, vrem singure, mâncâm singurele atât de frumos şi asta fără vreun efort venit din partea mea!

Ok, m-am întins cât o zi de post ca să spun că Anda a ăcit şi că pe mine mă doare puţin gâtul şi am o stare cam proastă. Presupun că a cules ia tati ceva pe drum.. altfel de-aici de unde? Poate de la copilaşul cu care a socializat ea cu două zile înainte, dar ăla părea zdravăn. Nici că mai contează dar, uite, îmi pare rău că n-am luat-o în pripă, aveam kidţs kit de la hyland’s cu mine şi în broşura aia de prim-ajutor se pupă ferrun fosforicum (parcă aşa îi spune) cu simptomele ei incipiente. Aşa, i  l-am dat abia duminică dimineaţă, când am simţit-o cam călduţă (termometru am uitat să iau cu mine). I-a mers bine cu el, în dimineaţa aia a rupt mâncând şi a fost vioaie. Azi e luni şi s-a trezit cu nasul plin de secreţii şi a ţinut-o aşa toată ziua. Am schimbat remediul pentru că nu mai părea potrivit – am dat-o pe ceva general, Complete Flu Care 4 Kids, tot homeopatic, de la aceeaşi firmă, cu care-i merge ei bine de obicei (şi nouă).

Nu reuşesc să-i pun picături (am niste vibrocil la mine), spune nu-nu-nu, dacă mă vede că umblu după ea se pune pe plâns, dar în seara asta i-aş da totuşi pentru că altfel preconizez trezire urlândă din cauze mucioase. Când nu poate respira urlă amarnic şi e neconsolabilă şi asta pe bună dreptate. Noroc că sunt obişnuită să mă odihnesc pe reprize. Culmea e că, după culcat la vreo 4 sâmbătă noaptea şi rotit precum ceasul duminică noaptea, mă simt destul de bine, doar cu o stare de sfârşeală datorată răcelii pe care n-am tratat-o în niciun fel că am beut cafele azi şi ieri şi am tot amânat. Poate n-o să mai fie deloc nevoie. Adevărul e că dacă aş lua 4 biluţe de-ale ei m-aş simţi ca nouă dar tocmai am dat pe gât o cafea slabă (jumătate decaf) că simţeam că mă topeeeeeesc.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “Răceli şi sminteli”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.