Cand chiar nu se alapteaza si chiar nu conteaza de ce

Desi eram hotarata sa mai tac din gura cand vine vorba despre alaptare, nu-mi iese. Iata, sunt la odihna si tratament, profit ca micuta Z sta cateva minute cu cumnatul meu, mai rasfoiesc un blog-doua si descopar. Descopar ca saptamana alaptarii, care dupa parerea mea s-a asemanat cu un strigat dat pe mute sa nu deranjeze, incat abia s-a auzit despre ea in afara celor cateva bloguri mamicesti pe care intamplator le rasfoiesc si eu, ei bine aflu ca acesta saptamana a abundat in articole pro-alaptare care au deranjat mamele care dintr-un motiv sau altul au fost nevoite sau au ales sa renunte la acest gest.

Aflu ca articolele “tehnice” n-au nicio valoare, ca nu suntem politically correct si ma simt de-a dreptul trasa de maneca pentru faptul ca m-am decis sa scriu neinvitata si fara a intreba potentialii cititori daca sunt sau nu de acord sa citeasca si postari legate de alaptare. Ma vad cumva obligata sa ma consider una din fericitele ca au putut sa alapteze, ca am avut eu norocul asta si le arat cu degetul pe cele care n-au avut bafta mea.

Ei bine nu e asa.

Nu ma simt superioara pentru ca alaptez. E o decizie asumata, pur si simplu pentru mine laptele formula nu a existat si nu a fost o optiune nici macar in serile pline de angoasa cand m-am intrebat, ca orice mama, presupun, daca fata mea chiar mai mananca. Am avut fericirea de a nu naste un prematur si de a ma agata de nasterea normala, fara sa-mi pun intrebari legate de ce va veni pe urma. Citeam si activam, ca orice mama din clasa mea sociala cred, pe un forum cu mamici care nasteau in aceeasi perioada, iar eu am nascut cumva dupa prima jumatate a avalansei de bebelusi. Deci, vrand-nevrand, am aflat cateva maruntisuri chiar de la locul faptei. Eu insami am nascut aproape in direct, dar despre acest episod va urma un articol separat. Sunt multe trairi, multe amintiri de tot felul si e pacat sa stric totul deviind subiectul actual mai mult decat deja am facut-o. Adaug doar ca am nascut un bebelus de greutate foarte mica la termen, dar totusi in parametrii normali, ca nu am beneficiat de rooming in iar de cateva ori mi-a fost adusa dormind dusa, incat 50 de minute de leganat, mangaiat, sarutat si facuut poze n-o puteau convinge pe mogaldeata mea cu ochi mari sa ia sanul asa cum explicam intr-o alta postare ca se poate face in timpul somnului. Sigur, acolo era vorba de copilasi care deja s-au acomodat cu sanul.

Ma doare sufletul in schimb ca lumea se razbuna acum pe sfaturile despre alaptare. Nu aveti idee ce tampenii cauta mamele pe google (sau or fi soacrele, tatii, dar lumea cauta si mie mi se zbrleste parul pe ceafa). Cred cu tarie ca orice argument in plus adus faptului ca suptul de noapte este normal si sanatos, ca un copil trebuie alaptat la cerere (si ce inseamna asta? In niciun caz ce ii recomandau doua pediatre prietenei mele C: “sa alapteze la cerere, la minim 3 ore”) ajuta pe cineva care doreste sa se informeze. Nu conteaza ca pe kellymom.com sunt 200 de articole despre alaptare si problemele alaptarii. Din mamicile care activau pe forumul meu aveti idee cate se documentau de acolo? Nu? Vreo 10 din 100 in cel mai bun caz. Stiti ce inseamna asta? Ca nu aveau timp, normal :). Si ca, daca nu saream eu si restul de 4-5 cu explicatii personalizate si adaptate, multe din mamele acelea ar fi facut greseli mari si ar fi intarcat mai devreme decat au facut-o deja. (eu am si un stil mai neaos de a pune problemele, fac analogii, ofer comparatii, metafore, ce mai, in manual de comentarii la literatura romana ma transform cand vine vorba de a oferi ponturi ajutatoare in alaptat!). In acea comunitate virtuala care a fost in sine un grup de suport, rata copiilor alaptati a fost extraodinar de mare si nu datorita mie ci datorita faplui ca am facut schimb de sfaturi si am putut verifica statistic ce e ala normal in alaptare.

De ce are vreo mama suparata ca am indraznit sa scriem despre cat e de bine sa alaptezi impresia ca aratam cu degetul? Chiar o facem? Voi stiti ca o statistica destul de recenta spune ca nici 15% din mamele romance nu imping alaptarea mai mult de 3 luni? Si nu pentru ca n-ar vrea, dar pentru ca primesc sfaturi pertinente (ca acela de mai sus despre alaptatul la cerere)! De ce oare are cineva impresia ca afirmatiile de genul “nu e vina ta ca n-ai alaptat, ci a contextului de doi lei in care ai incercat sa faci asta” inseamna ca ascunde vreun dram de superioritate? Credeti ca eu sau altcineva considera ca e o greseala faptul ca ati avut incredere intr-un medic si in experienta lui? Ma indoiesc ca e asa. Mai degraba cele care am avut indrazneala sa scriem deranjandu-va am devenit pur si simplu constiente ca multi oameni privesc alaptarea dintr-o perspectiva personala si nu profesionala. In loc sa se documenteze despre ultimele descoperiri si aplicatii practice menite a ajuta mamele sa deprinda aceasta arta, ei, asa cum spunea Rox cand ne-am vazut la grupul de sprijin, te vad prin ochii nevestei lor care a alaptat 3 luni (sa zicem) si proiecteaza acest esec cumva inconstient si asupra ta. E omenesc, dar e gresit si trebuie semnalizat.


***
Nu numai in tarile subdezvoltate este alaptarea un lucru necesar. Am intalnit ideea ca alaptarea ar fi o conditie sine qua non doar in tarile subdezvoltate acum ceva vreme intr-un comentariu mamicesc si, cumva, si intr-un articol in melodioasa limba saxona unde era de fapt un argument combatut. Dar zaharule din laptele de mama ofera protectie ca nimeni altele iar in unele parti ale lumii se face lapte praf din lapte de vaca care contine hormoni iar consecintele nu le suporta decat bietii copii nevinovati care au sani inainte sa apuce sa faca primii pasi. Nu mai zic ca si in Romania se imbolnavesc copiii de otita si enteroviroza si laptele matern poate fi de mare ajutor nu numai oferind o oarecare protectie, dar ajutand copilul in momentele grele de boala si ajutand si mama sa se linisteasca. Si in Romania si in Statele Unite, de exemplu, (ca tot sunt aduse aceste state unite in discutie cand vine vorba de a argumenta ceva legat de standardele lumii civilizate sau despre ultimele descoperiri stiintifice) alaptarea ar trebui sa fie daca nu o norma, atunci macar ceva firesc. Nu ceva despre care sa se faca propaganda ca e bun. Si ca sa devina asa, firesc, trebuie sa ne documentam si sa combatem miturile. Pentru ca in Romania nu numai curentul si caciula pe cap in miezul verii sunt obsesii nationale, dar si oferirea de completare cu formula de lapte cand alaptarea merge aparent bine, cum bine spunea adra_bell. Eu am incercat intotdeauna sa-mi dau seama de unde vine acest val subminator al increderii mamei in fortele proprii, unde se termina omenia si unde incepe reaua vointa sau comoditatea.

Sunt de acord ca exista contexte care defavorizeaza alaptarea si consider ca intr-adevar copiii cresc mari cu lapte praf. Dar in ce priveste cresterea copiilor cel putin, eu una caut mereu alternativa naturala numai pentru ca e cea care ma scuteste de batai de cap, fie astea probleme cu somnul, alergii sau posibile probleme legate de comportament.

Desigur, treaba cu comportamentul este foarte complicata si eu n-am scris pana acum decat 200 si ceva de articole mediocre, nu doua tratate de psihologie. Deci de ce m-ar lua pe mine cineva in serios cand spun ca ascultand copilul in orice situatie si oferindu-i sanul ca mijloc de explorare a lumii din jurul sau avem la indemana o metoda extrem de simpla si eficienta de a construi increderea in sine si independenta viitoarei persoane mature care este copilul nostru de acum? Nu e singura metoda, normal, dar e cea mai simpla, fireasca si ar trebeui sa putem s-o avem mereu la indemana. Am zis pe undeva ca sanul nu ar putea fi compensat de un glas drag si de doua brate deja vanjoase de la atata purtat de bebelusi? Ma indoiesc. Am zis doar ca este un atu de care merita sa profitam. Tzatza face minuni. Mamele ar trebui nu nnumai sa stie asta, dar ar trebui sa invete cum sa se apere de sfaturile gresite care fac din alaptare un calvar de care 85% din ele isi amintesc cu groaza desi presupun ca nu vor recunoaste niciodata asta.

Daca nu ai luat “startul”, nu inseamna ca alte mame trebuie sa pateasca la fel, nu inseamna ca nu trebuie sa circule informatie corecta cu privire la alaptare. Informatiile despre lapte praf sunt pe toate drumurile nu? Si tot asa despre multe aspecte ale crescutului de copii. Si peste tot gasim reclame la lapte praf formula de continuare dar se spune undeva – exceptand o emisiune radio sau TV la cateva luni – ca se poate alapta in contiuare dupa sase luni, un an, doi ani, trei ani???? Ca alaptatul la 3 ani nu e monstruos sau oedipian, ca sa zic asa?

In fond nu te acuza nimeni de ceva pentru ca nu alaptezi, nu? Dar nu lasa alte viitoare mame sa pateasca ce-ai patit tu! Daca nu stii cum sa ajuti sau sa incurajezi o proaspata mama in impas, cauta macar ceva sau pe cineva care o poate ajuta in mod activ. Si invata aceasta noua mama sa ceara ajutorul. Sa caute oamenii care sunt dispusi sa o ajute pentru asa simt ei ca e bine pentru ei. Sau ce motive vor fi avand acesti oameni sa vrea sa ajute sau sa incurajeze o mama inca bantuita de hoarde de hormoni navalnici, care are imrpesia de multe ori ca numai ea vede lucrurile clar si vede piedici si acolo unde se intinde, ce-i drept stangaci, o mana de ajutor. Mi-aduc aminte acum cum tunam eu pe mama, de exemplu, sau pe oricine din casa dupa ce-am, nascut.

Avand in vedere procentul uimitor al mamelor care nu alapteaza, stau si ma intreb de ce se simt puse la zid, cand totusi ele sunt majoritatea. Oare ele isi pot imagina cat de straniu si umilitor e sa faci fata criticilor de tot felul care vin la pachet cu alaptarea?  Au auzit ele ceva despre luatul prost in greutate al copilului din dotare (desi eu am vazut copii minusculi alaptati artificial si tind sa cred ca a lua in greutate este cel putin partial determinat si genetic)? Sau, dragi mamici-colege de blogarit ati fost la vreo vizita medicala (a voastra) si vi s-a spus ca biberonul dupa un an e nefiresc pentru ca asa scrie in cartile de medicina dupa care a invatat doctorul respectiv? Sau v-a intrebat mama sau soacra si matusa si rude de gen masculin: ei, dar cat ai de gand sa dai biberonul ala? E mare de-acum copilul (iar copilul are 6-7 luni…)? Pentru ca, daca alaptezi, asa ceva intalnesti de cate ori ai tupeul sa iesi din casa sau sa vorbesti la telefon (nu exagerez).

S-a gandit cineva ca totusi alaptarea e vazuta de multe ori ca o ciudatenie in zilele noastre? Daca articolele pro-alaptare vi se par asa ofensatoare, va rog frumos intrati pe situl Milupa si vedeti acolo brosura lor care te ajuta in initierea alaptarii unde la tot pasul aflam ca laptele matern e prima optiune dar din pacate nu e mereu e de-ajuns si alte bla-bla-uri gretoase. De ce deranjeaza atata cand una ca mine care nu are cu siguramta traficul de la Milupa vine si spune ca laptele tau e de ajuns dar ca gresesti undeva sau oricum abordarea ta poate fi imbunatatita sau schimbata? O fi chiar asa de rau? Oare fi-mea e norocoasa ca ajunge la doi ani si e 80% (in medie) alaptata si nu are nicio carenta? Sunt eu o mama denaturata ca nu-i dau lappte de prima crestere sau nu-i indes lingurita pe gat dar copilul meu, atunci cand mananca, are gesturile unuia mult mai mare?

Am mai spus cred ca mie una mi se pare ca a oferi hrana altenativa copiilor mici este mai mult o moda, un curent generat de zeci de ani de reclame. Nu stiu daca ati observat cat de firesc ajunge sa vi se para un mesaj stupid dupa ce-l auziti cantat de 20 de ori intr-un decor luminos si vesel. Am uitat ca laptele praf e substitut si l-am facut norma. Am ajuns sa aud de multi doctori care arata mame cu degetul ca pruncii lor n-au 9 kile la 9 luni si ca de ce n-au luat 300 de grame in plus fata de ce arata cantarul la 4 luni si ordonandu-li-se sa suplimenteze laptele, fara macar sa le ofere alternativa alaptarii la cerere.

C, draga mea, te voi lua drept model – de fapt drept exemplu. Esti sub protectia anonimatului, dar cazul tau e atat de des intalnit incat ma mananca degetele. Poti sa ma admonestezi cat vrei in privat.

C este mama care a primit mustrari ca nu are copila 300 de grame in plus la 4 luni si i s-a spus sa ofere lapte praf. Nu va spun ca are laptecat  pentru 3 copii, dar ca biata mea prietena s-a straduit sa creeze un program de masa bebelinei pentru ca a auzit de la ambele specimene la care merge ca: “la masa de ora 10 faci asta, la aia de ora 6 faci cealalta”, incat a ajuns sa-si puna intrebari cu privire la competenta ei ca mama calificata la locul de munca. In plus, are de-a dreptul o fobie de a alapta in alta parte decat in casa sau in masina si faptul ca bebelusa e la varsta ingrata cand este distrasa de la masa de orice soapta sau raza de soare n-o ajuta absolut deloc. C e fericita ca fetita ei suge o suzeta dar m-a privit cu neincredere cand i-am spus ca, in loc sa ii dea cauciucul ala, ar putea-o tine la piept. Ce-am uitat sa subliniez atunci e ca intr-adevar la inceput probabil nu va suge in astfel de momente dar faptul ca sanul e disponibil cand se agita fata inseamna el in sine enorm si ca intr-un timp scurt, de ordinul zilelor, acest lucru o va ajuta sa gestioneze niste situatii pe care, cand ne-am intalnit noi, ea le vedea oarecum fara iesire sau macar extrem de dificile. Eu am patit sa ma confrunt cu o crestere mica in greutate chiar pe la 5 luni, cand fata mea a descoperit ca-si poate suge degetul. Eu am fost ultra fericita ca adormea singura, statea singura un timp din ce in ce mai lung si bang! la doctor am vazut ca a luat 200 de grame intr-o luna. Am rezolvat problema oferind san la culcare, oferind san cand isi lua degetul in gurita, oferind san cand plangea si cand radea. Nici nu mi-a luat mult timp fata de cat “pierdeam” in general alaptand pentru ca deja sugea cu forta si golea sanul in cateva minute. Rezultatul? 700 de grame recuperate luna urmatoare. Nu neg ca e posibila o stagnare a greutatii si din alte cauze dar confuzia cu degetul (in cazul meu) sigur nu a ajutat copilul sa isi respecte nevoia de a manca. Eu cred ca pisalogeala mea tehnica a ajutat-o pe C, i-a aratat ca nu e o ciudata, nici denturata iar o parte din problemele ei sunt comune si altor mame (intamplarea a facut sa fie si altele de fata cand ne-am intalnit prima data dupa multa veme).

Cand era Z mica am cautat in draci sa aflu de ce nu-mi trec ranile de pe sani. Nu am avut pe nimeni in carne si oase capabil sa-mi aluge temerile si frustrarile. Am navigat pe internet cu telefonul si nu pteam vedea filme care sa ma ajute. Ma durea enorm si incizia primita cadou la nastere – pe mine m-a deranjat mult mai mult decat era normal – si eram efectiv mufata la copil non-stop. Neavand posibilitatea de a alapta pe un scaun fara sa plang de durere, nu am putut sta la calculator insa am invatat sa alaptez intr-o parte. Dar mi-a luat vreo luna de chinuri sa aprofundez pozitia si sa capat curaj ca nu-mi voi strivi copilul. M-ar fi ajutat enorm niste articole tehnice scrise de persoane pe care le urmaresc virtual. Mici intamplari care sa-mi arate ca nu sunt singura care intalneste un anumit anti-model in hranirea bebelusului, de exemplu.

M-a ajutat un forum, cum am mai spus. Pe vremea aia nu tineam blog. Acolo am gasit linkuri catre chestiuni tehnice pe care nu le-as fi gasit altfel. Si credeti-ma, in meseria mea trebuie sa fii as in cautare pe google si nu am scuze. Dar va recomand sa incercati sa cautati orice despre probleme de alaptare pe google si va promit ca 89% din linkuri ofera informatii distorsionate sau incomplete iar cel putin jumatate din linkuri iti arata ca esti o mama buna dar nu e bai ca n-ai lapte, mai devreme sau mai tarziu ajungi si la formula ca asa e normal.

Sunt foarte OK articolele frumoase despre alaptare dar cand nu-ti trec ragadele si te doare ingrozitor fundul taiat pentru ca ai mers 3 ore cu masina pana ai ajuns acasa dupa ce ai scos copilul din spital, aceste poezii te incurajeaza mai putin decat o reteta de ceai minune care sa ia durerea sau instructiuni detaliate despre cum sa alaptezi fara sa obosesti mai rau. Sau despre cum arata un canal infundat, si cum simti durerea, cu ce fel de durere seamana cand se ingroasa gluma si cum sa nu te sperii cand vezi ca apoi vine laptele mai greu timp de o saptamana – sau mai mult – din sanul ala bolnav si sa nu te sperii in general, ca iti revii dar trebuie sa faci cutare lucru sau celalalt ca sa te chinuiesti mai putin. Zic si eu.

Bravo sau hai ca poti ajuta foarte mult dar numai daca persoana care iti spune asta se si uita la tine cum alaptezi si-ti arata ca bebe nu prinde sanul cum trebuie si ca, daca il mufezi uite-asa durerea parca dispare instantaneu, nu?

Dragi mame de oriunde care ajungeti pe aici, va multumesc ca ati intrat, ca ati recomandat, ca ati lasat o vorba si ca nu v-ati simtit veodata aratate cu degetul sau jignite de vreun cuvant superior de pe blogul mediocru. Daca am gresit, nu a fost intentionat si nici in cel mai negru inconstient, va jur, nu ma cred mai breaza decat alti oameni, daramite decat alta mama. Sunt diferita, sunt eu, sunt R. Atat. A nu, nu atat, adaug si ca-mi place sa alaptez si uneori sa scriu despre experienta sau credintele mele legate de alaptare. Dar imi mai plac muuuulte alte lucruri despre care n-am gasit de cuviinta sa scriu aici. Eu, R, insemn mult mai mult decat o mama care alapteaza dar, cand fac asta, nu sunt decat atat: o mama cu copilul ei. Si nu ma intereseaza daca alte mame gasesc de cuviinta sa-si manifeste maternitatea si afectivitatea in alte moduri decat prin a alapta. Dar daca vor sa faca si asta printre alte lucruri care le plac sau care cred ele ca le folosesc vreodata, vreau sa fiu si eu prezenta cu o vorba buna si o mana de ajutor la nevoie, deisigur fara a-mi neglija propria fetita sau viata de familie pe jumatate muncitoare (inca, urmeaza sa fim clasa muncitoare 100%… cumplit de repede! :((()

Inchei prin a va spune ca, atunci cand simt ca nu mai pot, am in minte imaginea unei mame de 3 fete alaptate simultan: doua gemene de sase luni care abia incep diversificarea si o zuzulina de trei ani care nu are de gand sa economiseasca vreo picatura de lapte pentru suratele ei mici. Iar mama asta arata beton, scuzati exprimarea. Nu tu burta, nu tu cearcane, nu tu irascibilitate si neputinta (desi am auzit-o cand spunea ca e obosita si-i e si ei greu). Bravo Izabela. Ma bucur ca te-am cunoscut desi n-am schimbat macar o vorba.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

32 thoughts on “Cand chiar nu se alapteaza si chiar nu conteaza de ce”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.