Mătuşica perlată ediţia 2010 (de vară)

Tata o roagă adineauri pe Ralu să-i facă şi lui un masaj că-l doare spatele.

– Tatiii!
– Daaaa?
– Tu vrei prea multe!

****

Raluca e înnebunită după pene şi, cum în oraşul ăsta sunt mulţi porumbei, a le găsi în pe jos în perfectă stare nu e deloc o problemă. Aşa că micuţa domnişară are cu ce-şi face deja un pandantiv de pene!

Eram pe la prânz la un loc de joacă şi ea se dădea în leagăn în timp ce împingeam-cântam şi eu pentru Anda: ţuuţa-ţuţa cu căruuuuţa şi vede o pană.

– Of, acum trebuie să mă opresc!
– De ce? o întreb.
– Păi am găsit o pană şi trebuie să i-o duc lu’ tati (tati işi luase pauză de la bebelit şi stătea pe o bancă).
– Mai bine te mai dai în leagăn şi iei pana pe urmă. Nimeni nu vrea să ia pana ta de-acolo.

Ea se uită la mine şi nu mai spune nimic, dar peste un minut era jos de pe leagăn.
– Să mă aştepţi!
Vine altă fetiţă să se dea în leagănul acum liber şi Ralu îi spune că e leagănul ei.
– Ba nu, nu e al tău, că doar nu l-am cumpărat. Lasă fata să se dea, se va plictisi şi-ţi reiei locul repede. Dacă voiai să te dai in leagăn de ce n-ai rămas acolo?
Poate ar trebui să-mi cumperi TU unul… zice ea bosumflată.

***

În timp ce scriam, a venit la mine să-i prind părul, apoi a venit îmbrăcată elegant şi cu o minge în rochie ca să aibă şi ea sâni ca toată lumea. Acum şi-a a pus şi o lămâie lângă minge, aşa că are un sân mai mic şi unul mai mare pentru ca “vrea să arate frumos”, cum tocmai i-a povestit unui frate fandosindu-se.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.