Eșec crunt

Of, mă declar cea mai absentă mamă din lume. Nu sunt în stare să percutez la cele mai elementare gesturi ale copilului meu, mereu am cate ceva mai bun de făcut decât să fiu atentă la ce-mi arată. Poate e prea cicălitoare, cum stau jos îmi ia mân de pe mouse, îmi ridică tricoul și se autoserveste numai ca să vadă ca eu sunt, nu o copie fadă… Fiind așa cicălitoare pățesc ca în povestea aia cu mincinosul care nu mai e crezut de nimeni când arde satul (scuzeeee, scuzeeeee). În sfârșit, mă declar învinsă în operațiunea olița.

Ca de obicei, mă apucasem de prestat un text și bebelina a făcut toate cele de mai sus, încât m-am și răstit la ea să mă mai slăbească; înțeleg, spuneam eu, că îi dau măselele alea dar am alăptat-o toată ziua și parcă vreau să mai respir și eu… singură. Deci să ma lase în pace. Nu trec 30 de secunde că iar îmi ia din nou mâna de pe mouse. Deja exasperată, mă încrunt cum numai o mamă știe s-o facă și, până s-o boscorodesc din nou, coada ochiului îmi vede un boț maro care arată oarecum familiar. Arată, dar nu miroase, vrea să mă liniștească dramul ăla de conștiință care nu s/a topit de căldură și oboseala mea cronică.

Pe-asta, care vasăzică pe oboseală n-o mai înțeleg deloc, am dormit binișor în ultimele nopţi. Asta la mine înseamna că nu am simtit că mă deranjează trezirile. Aaaaa, nu, de fapt mă îșel. Acum două nopți m-am uitat la Battlestar Galactica până la 5 sub efectul unei cafele buclucașe iar azi-noapte m-am trezit din nu știu ce vis de vreo doua ori și ca să adorm mi-am pus iar un episod buclucaș care m-a adormit la fel de bine ca o carte sau un site citit de pe telefon… Apoi m-a trezit alarma lui tati. De două ori.. Deci da, oboseală cronică. Scuzați paranteza?

Boțul s-a dovedit un caca pe care l-am cules foarte ușor și acum nu reușesc să mă hotărăsc dacă îi pun copilului scutec sau o las tot cu fundul la aer. Mai devreme mânca în picioare ca de obicei, și a dat un șușu nonșalant pe parchet… nici măcar n-a mai deranjat-o  ca alte dăți, puteam s-o las în baltă până mâine dacă era după ea.

În consecință, eu nu sunt deloc croită pentru operațiunea Olița. Mă gândeam și eu că poate-mi dau seama s-o conving să faca ceva și  în oliță sau, îmi plăcea mie să cred, direct la WC. E drept că n-am fost croită deloc să încep, dar acum vreo lună am cumpărat totuși una ca să avem (să nu mă înjure rudele că am copil mic și n-am și eu oliță ca orice om normal. Știu că abia pe la un an și 8 luni încep să simtă că îi trece câte ceva dar am considerat că merită și fundul fie-mii să mai respire pe căldurile astea și cu oczia asta învățăm din mers diferența dinre ud și uscat.

În realitate, Anda știe de mult ce înseamnă asta că înca de astă iarnă mi-a cerut expres să nu-i mai un scutec dimineața deci o vreme a tot experimentat cum vine treaba cu pișu pe parchet sau gresie, ba, la concurență strânsă cu spălatul pe jos, a aterizat și cu roțile în sus de câteva ori, ceea ce a convins-o că… nu, nu că ar putea face pișu în mod organizat și să zicem decent, ci că e mai rentabil să aibă un scutec lipit de cureț. A învățat, cum s-ar spune the art of compromise, nu a ales ce mi se părea mie logic. Doar am minte de adult, nu-i așa? Încorsetată, obosită, logică.

Cred că dacă mă apucam de elimmination communication dădeam faliment sau mă arestau sub acuzaţia de mamă iresponsabilă. Deh, nimeni nu-i perfect!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 thoughts on “Eșec crunt”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.