Din cugetările unei mame blonde

Ne-am suit in autocar. În faţa noastră stătea o doamnă cu două fetiţe, una de 4-5 ani, cealaltă de 8 luni. Eu am pus Zuzulina la sân si mi-a dormit linistită până relativ aproape de destinaţie. Cand s-a trezit a fost foarte veselă şi veselă s-a menţinut până a văzut toată ceata lu` papuc pe scară ovaţionând in faţa Alteţei sale Prinţesa de caca-n ţol. Moment când numita Prinţesă s-a speriat ca o căprioară şi speriată a ramas toata ziua de sâmbătă.

Fata din faţa noastra nu a primit sân. Nu a reuşit deloc sa adoarmă. A plâns, s-a agitat. S-a mutat cu mama ei in spate. Nu ştiu cum a adormit până la urma. În momentul ala chiar m-am bucurat ca am la îndemâană o metodă sigură de liniştire. Nu spun că ar fi infailibila dar in acest an aproape si jumătate am reuşit să-mi liniştesc copilul in orice situaţie in maxim 5 minute. Cine nu alăptează are tot respectul meu că reuşeste sa se descurce fără asta, un copil atât de mic cere resurse inimaginabile de energie si imaginaţie. Eu recunosc că nu fac faţă prea bine plânsetelor copilului meu, ămi ies din fire, mă autoînvinovăţesc, devin o catastrofă de părinte. Se spune ca Dumnezeu dă fiecăruia cât poate să ducă. Pe mine m-a menajat si m-a lăsat să alăptez.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

One thought on “Din cugetările unei mame blonde”

Acest site folosește cookies. Să nu ziceți că nu știați. Apăsați OK pentru a continua să citiți ce citeați până să vă deranjeze bannerul ăsta.