În articolul de aici am alăturat alăptarea la program violenței și consider eu pe bună dreptate. Te joci cu foamea, setea, nevoia de confort a copilului tău. Joci contra naturii.
E ca și cum ar hotărî cineva pentru tine că mănânci și mergi la baie de două ori pe zi (deși o infecție urinară te trimite acolo la fiecare cinci minute, afară e cald și simți nevoia să bei apă la fiecare jumătate de oră și tocmai ai depus o activiate fizică istovitoare și ai nevoie urgent să mănânci, mai ales că iți scade glicemia foarte repede – așa ești tu, nu ești bolnav).
Orice lucru impus de o autoritate omnipotentă (părintele este o asemenea autoritate) vine cu o componentă de abuz, uneori parșiv de bine ascunsă, incat nici “agresorul” nu o percepe.
Lăsând analogia la o parte, dincolo de violența situației, alăptarea la program naște carențe: să ne gândim numai: copilul poate fi în puseu de creștere iar tu ii restricționezi hrana de care are mare nevoie; copilului ii poate fi sete, iar tu când ii dai la program il lasi sa rabde crunt de sete (nu-i dai apă când îi este sete ci tot sân, explică aici de ce și nu, nu te ascunde după ideea ca un câțiva mililitri acolo sigur nu-l demineralizează; câțiva mililitri la vârsta mică fac diferența, cum spune englezul). Și, cum alăptarea nu e doar hrană, lucru specificat în toate locurile care ne învață cum se alăptează sănătos dar pe care mamele îl uită adeseori, iată încă o situație: copilul are un început de răceala, e plângăcios și suge des fiindcă are nevoie de hidratare și de anticorpi. Da, și copiii alăptați răcesc, mai ales frații mai mici, dar ar trece (mult) mai ușor peste boală dacă ar fi alăptați la cererea lor, nu conform nevoii mamei, oricât de întemeiată ar părea ea. Când facem copii ar trebui să știm ce ne așteaptă și să găsim puterea de a ne modifica programul după necesitățile lor. E o chestiune cvasitemporară, fiindcă nou-născuții au un talent aparte de a-și găși locul în sânul familiei cu atât mai repede cu cât nevoile de bază le sunt satisfăcute mai repede și mai necondiționat. Plus că se știe că și mamele au un talent unic în a-și redistribui proritățile după ce nasc 🙂
Corpul uman e croit însă să supravietuiască. Copilul se va adapta la acest ritm și va crește și așa, dar ideea e că alăptând la program îi impunem, artificial și mult prea devreme pentru corpul lui, un pattern regulat.
Fiecare organism este altfel, are necesități diferite care apar in timpuri diferite și greu pot fi anticipate, în ciuda comunicării incredibil de bune care există între nou-născut și mama lui când aceștia au timp să se conecteze unul la altul (lucru ajutat de o naștere blândă printre altele, dar nu și condiționat de aceasta). Recurgând la un program de hrană, echilibrul bebelușului este perturbat și nu veți ști niciodată cu ce consecințe ascunse. Poate se naste cu o predispoziție de a metaboliza un anumit lucru într-in fel atipic, de exemplu. Poate pentru a compensa acest lucru organismul lui are nevoie de un anumit nutrient în momentul x sau de un anumit indice glicemic sau altfel de echilibru, cu alte cuvinte are nevoie să se hrănească ATUNCI și nu altă dată. Sunt copii care nu fabrică anumite enzime, lucru care nu se află decât când lipsa lor dă o boală suficient de gravă să devină evidentă și de multe ori când este evidentă viața lor e pusă deja în pericol; poate lucrurile s-ar rezolva de la sine într-un mod inefabil și nici nu am mai apuca să aflăm de acea amenințare ascunsă. Mă gândesc la potențialul reparator imens al laptelui matern când urmez acest raționament.
Este cu siguranță posibil ca acel corp să găseasca singur o cale de a echilibra lucrurile in timp, dar călcând peste instinctele bebelusului închidem acea cale, iar asta mai târziu poate însemna boală, alergie, intoleranță, carență cronică, fiindcă organismul uman e un sistem extrem de complex, unde o cauză poate genera nenumărate efecte.
Sau poate va găsi o cale să rezolve acea predispoziție, inconvenient sau carență determinată genetic chiar si cu resursele astea limitate, dar hai sa recunoastem că din perspectiva asta te joci putin de-a Dumnezeu.
Hai să mai adaug că la cerere implică pe oriunde, deci altă dispută sângeroasă printre mămici și nu numai, asupra căreia am obosit să mă mai opresc.
Oricum în timp bebelușul dezvoltă singur un program, ceea ce face alăptarea la program redundantă. E drept că acest program este în continuă schimbare, dar, cu siguranță, undeva după două luni se stabilește un pattern de hrană. Că nu e același până face bebelușul un an e altă poveste. Dar nici nevoile de la un an nu sunt aceleași cu cele de la o lună. Atunci de ce se încăpățânează lumea să tot standardizeze?
Dată fiind tendința umană spre regularizarea metabolismului, alăptarea la program este redundantă. Este pur și simplu încă un lucru care intervine în bunul mers al vieții copiilor noștri numa’ buni de puși la șablon.
10 thoughts on “O chestiune la care nu v-ați fi gândit”
M-a uns la suflet articolul tau!
Daca toate mamele ar gandi ca tine! Te admir!
Iar eu te imbratisez si pe tine si pe bubulina mica.
No, uite asa te vreau. sa scri cu litere maaari sa vad si eu de la distanta 🙂
Si eu consider alaptarea la program o agresivitate asupra copilului. Copii sunt diferiti, se manifesta diferit, fiecare isi face propriul program, sau neprogram, care difera de la o perioada la alta. Da e greu sa asculti. sa asculti nu doar cu urechea, ci si cu inima, cu corpul..;
Nevoia de a fi sefi peste cineva se vede din relatiile cu oamenii din jur. chiar si cu copiii.
Nevoia de stapinire, de control, de impunere, si reusita acestora, hraneste orgoliul oamenilor care altfel nu se simt valorosi. Nu inseamna ca eu NU sunt valorosi ci doar ca ei nu isi simt valoarea. Si astfel cauta cai prin care sa dovedeasca ceva.
Si urmarile se vad de multe ori mai tarziu. Si in viata copilului, si in viata parintelui.
Nu e scrisul "normal" din blogger, s-a pastrat formatarea din mail, unde scrisesem prima data 🙂 Altfel foloseste si tu ca mine tastele ctrl si + sau cotrl si mouse scroll ca sa maresti fontul in browser 😀
Zoozie,
Te admir cata pasiune pui pentru alaptare, dar mi se pare postul asta putin cam extremist, asa amenintator cumva. In viata e si negru, si alb, si multe nuante de gri. Din articolul asta rezulta cam numai alb si negru.
La primul copil am fost victima sustinatorilor infocati ai alaptarii si am vrut sa fac totul perfect, sa nu tin cont de nimic altceva decat de idealurile in alaptare… si ghici? am dat chix… apoi mi-am mai revenit… dar oricum, placerea de a alapta, bucuria asta a venit tarziu, cu adevarat doar dupa 1 an cand am lasat sa fie totul natural si n-am mai tinut cont de regulile emise pentru alaptare.
Eu consider ca fiecare copil merita respect, si asta inseamna sa il respectam si cand vine vorba de masa. Sa il hranim atunci cand isi doreste, sa il linistim atunci cand are nevoie. Dar totusi sa nu uitam complet si de alte aspecte, si de propria persoana, si de alti copii, de sot, etc. Mi se pare exagerat sa credem ca daca acum copilul da primul semn de foame sau de disconfort exact acum trebuie sa il si pun la san. Fac asta de fiecare data cand pot, dar sunt si dati cand sunt la volan, cand copilul mare are o nevoie acuta … iar pentru momentele alea nu pot sa consider ca am traumatizat copilul, ca l-am agresat… iar din postarea asta cam asa rezulta.
Nu cred ca exista vreun studiu concludent in ceea ce priveste diferentele dintre copiii alaptati la program si cei alaptati cu adevarat la cerere (ca sunt destule care cred ca la 3 ore e la cerere). Eu consider ca alaptarea este atat de cool sa zic asa, incat si cand mai gresesti tot functioneaza. Cel mai important e sa vrei sa alaptezi si sa o faci cu perseverenta. Sa iti iubesti copilul, sa il respecti, sa il urmaresti ce nevoi are si sa faci ce poti sa fi langa el … ce poti, nu un ideal in care tu nu esti niciodata obosita, nu mergi la wc, si nu mai ingrijesti pe nimeni altcineva.
Cred ca din pacate multe informatii date de sustinatorii alaptarii mai mult streseaza sau sperie mamicile, si cand se prezinta atatea idealuri fara de care cica nu se poate, omul mai bine renunta, ca la lapte praf e mai usor, nu mai sunt puseuuri de crestere, nu mai sunt nush cate chestii de urmarit la atasarea la san, la pozitie, nu mai vrea copilul sa suga te miri cand, adica ajunge sa isi faca singur un program mai lejer pt parinte, nu mai e cu vreo ejectie prea puternica, prea mult lapte si colici ca nu a terminat sanul, etc, etc. Mare pacat … mi-ar placea sa vad mai multe mame care se bucura pur si simplu de relatia asta super cu copilul, fara sa mai asculte atatea reguli… sa faca ce le spune corpul si inima, fara sa mai existe atatea urme de indoiala si atata grija.
Anonim, apreciez ca ti-ai rapit din timp sa lasi un comentariu atat de lung dar pe bune ca ma frustrez si ma simt o mare neinteleasa, pentru ca unde vine vorba de alaptare/educatie/alimentatie eu am militat tocmai IMPOTRIVA regulilor. A, ca am mai explicat si unde se greseste de obicei (din cauza folclorului sau a ltor factori), unde am mai si explicat mecanismele care stau in spatele unei situatii create (la alaptare ma refer) e cu totul altceva. Iar in articolul asta am spus clar ca e o linie de gandire pe care n-o urmeaza multa lume dar e o posibilitate. Asta cu nu exista studii concludente nu-mi pune nimic; nu inseamna ca nu vor exista sau ca intr-adevar nu ne influenteaza modul de viata impus de altii cand suntem mici sau acceptat de generatii intregi.
Am si eu doi copii, un sot, o casa, nu sunt super-woman, ba sunt destul de comoda si desi mi s-a intamplat si mie sa jonglez cu ambii copii, nu am alaptat la program. Fiindca una e sa ai o situatie de genul, alta e sa pornesti de la premisa ca aalaptarea survine la 3 ore si dureaza o ora. SI un singur lucru: tocmai, stiind ca voi avea un copil nou mi-am aranjat treburile in asa fel incat in majoritatea zilelor sa mai fie o persoana cu mine cand e si cea mare acasa; cand nu s-a putut am stat si cu amandoi si mi-a placut si asa. E drept ca eu nu conduc.
N-a zis nimeni ca ar fi usor dar nu vad de ce minimalizezi atata laptele praf, ca vine si el cu o gramada de lucruri la pachet si nu tocmai simple si nu ma bag in discursul ala care plictiseste pe toata lumea despre alergii si altele asemenea, dar ma gandesc numai la problemele de tranzit, la agitatia copilului pana se acomodeaza cu noua hrana, la chinul de a gasi un lapte pe care sa-l accepte, la trezirile de noapte (si copiilor astora le dau dintii de exemplu), la chestiunile de logistica. Nu e deloc usor sa ai copii, ia greutati sunt si de-o parte si de alta a "baricadei". Nu se rezuma totul la un san corect atasat.
Sa stii ca deficientele metabolice nu trec cu lapte de mama, din pacate!
Asa e, Cristina si cu ocazia asta iti urez bun venit pe aici.
Am totusi de adaugat ca nutritia este un factor cheie in sanatate si a carui complexitate o face imposibil de controlat. Daca in mod natural un copil simte nevoia sa suga dupa 5 minute, probabil este cel mai bine asa si e recomandabil sa ne limitam interventiile la minimul posibil.
A facut acum cateva luni inconjurul lumii o stire despre o limfocita T din laptele matern care a devorat o celula canceroasa.
Alaptarea la cerere nu exclude a avea grija de alti membri ai familiei de ex. (argumentul doamnei de mai sus) fiindca tot grupul se va adapta la noua stare de lucruri si cusiguranta se gasesc solutii care sa nu sacrifice pe nimeni pentru binele suprem al familiei, sanatatea mintala a mamei, pe care din nou se marseaza exagerat, cred eu, fiinca stresul mamei nu e consecinta suptului haotic si a esomnului (se adapteaza repede) cat a presiunii celorlalti care incearca sa impuna standardele care ii contrazic instinctele si bunul simt.
Ce am scris eu vine dintr-o perspectiva diferita fata de ce se vehiculeaza de obicei si din convingrerea ca exista niste mecanisme ascunse cu care e bine sa nu ne jucam fiindca suntem departe de a le intelege complet si mai cred ca multe pur si simplu nu se potcontrola decat aparent fiindca depind de prea multi factori. Ce am scris e un tablou, un lant de conexiuni in stilul celor pe care autoarea le face in articolul de aici: http://www.beyondconformity.co.nz/_blog/Hilary's_Desk/post/On_placentas,_stem_cells_and_breastmilk E adevarat ca putem trai si fara asta si ca am ajuns oarecum pana in panzele albe dar cred ca e necesar si un asemenea demers fiindca a face lucrurile din instinct a devenit strain, bolnav, pentru unii chiar urat si nerecomandabil. Si atunci mai explicam complicat si lucrurile simple. Poate cu timpul le regasim logica 🙂
aici sunt cateva lucruri interesante care cred ca sustin ce scriam si eu.
Ce frumos ai spus, a face lucrurile din instinct 🙂
Din pacate chiar e strain, si si daca alegi sa alaptezi si daca alegi sa nu alaptezi auzi o suta de reguli de ce si cum trebuie sa faci cu copilul, reguli care se si bat cap in cap intre ele… de parca nici cum ai face nu e bine… si cand toti te invata ce sa faci, parca stergi instinctul din tine… dar apoi te macina mai mult subconstient… stii doar ca desi ai facut dupa regula X, parca totusi ceva nu-i bine.
Chiar zilele astea mi-a spus soacra ca uite s-a invatat baiatul sa adoarma la san… m-a si pufnit rasul in sinea mea… normal ca doarme ls san… asta e si farmecul alaptarii, ca nu e doar hrana si tre sa masor mililitri, e si somnifer, e si anagezic, e si multa iubire, contact fizic, metoda antiplictiseala :)) Eu una fara alaptat parca nici n-as sti sa fiu mama, mai ales la un bb mic.