Înţărcarea naturală vine cumva şi din extrerior.
Adică exista o serie de factori incontrolabili care într-un final pot determina copilul să îşi întoarcă atenţia de la sân. Desgur, per ansamblu, copilul e cel care renunţă la san. Însă acelaşi copil imită comportamentul altor copii pe care nu-i vede sugând, probabil, sau împrumută inconştient, tacit, prejudecăţi ale celor din jurul său pentru că, orice-am spune şi oricât ne-am ascunde, posedăm si un limbaj non-verbal cu ajutorul căruia ne influenţăm reciproc.
Sau poate copilul şi-a ales deja un model (un frate mai mare, un alt copil, un membru al familiei) şi îşi doreşte “să fie mare”. Copiii mari nu sug, nu? Raţionamente ca ăsta ar mai fi…
Acum bănuiesc ca prevaleaza nevoia intrinsecă a copilului de a suge sau nu. Aceşti factori exteriori ar putea fi un 10-20 la sută, nu ceva determinant. Determinantă este însă atitudinea mamei (ca factor exterior). Daca ea nu încurajează înţărcarea folosind distragerea atenţiei sau oferind alt lapte, de exemplu, copilul va avea libertatea de a alege singur momentul renunţării definitive la sân. Multe mame însă simt nevoia să impinga puţin copilul de la spate. Probabil se simt obosite, copleşite de atata responsabilitate şi li se pare că grăbind chiar şi foarte putin un proces care s-ar termina natural îşi fac un bine şi lor şi copiilor. Mă gândesc la responsabilitatea de a fi mereu stâlpul principal al copilului, de a a fi de multe ori şi sursa principală de hrană, nimic special.
Eu, in comunitatea unde locuiesc, nu am auzit de un singur caz de copil lăsat să se inţarce singur. Iar în comunitatea mea virtuală pot număra pe degete cazurile de adevărata înţărcare naturală.
17 thoughts on “Cu aproximativu’ nu se face primăvară”
eu am crezut multi ani de zile ca fata mea s-a intarcat natural, dar de fapt, la un an si 7 luni a vriut sa vea lapte cu miere seara inainte de supt. Asa a renuntat ea la supt, plus ca tatal ei i-a dat biberon cu ceai noaptea cand eu eram sfarsita. Deci suptul de noapte incetase si el de cateva saptamani.
Totusi, eu am fost cea care o oferit pt ultima data si ea a refuzat, si nu invers. La un an si 8 luni. Un caz fericit de intarcare per total, amiabila si fara "acum esti fetita mare samd".Initiat de mine gestual, nu verbal si decis de fetita.
la bietu Gh nici vreau sa ma gandesc cum s-a intarcat ca iar ma apuca jalea. Desi era cu 7 luni mai mare decat sora lui.
Sunt total de acord cu tine, Zoozie, in ceea ce priveste "imboldul" pe care-l da mama copilului in ceea ce priveste renuntarea la san.
Si noi trecem prin asa ceva acum si, desi nu ofer alt lapte decat maxim 3-4 lingurite si total intamplator, cand ma vede pe mine ca mananc cereale cu lapte si vrea si ea, sunt intr-o situatie in care ii distrag de multe ori atentia. Pentru ca trecem iarasi printr-o perioada in care ea vrea sa suga extrem de des, adica la o ora, o ora si ceva. Si pentru ca sunt nu neaparat sfarsita, dar plictisita de aceasta dorinta atat de frecventa la varsta asta. Si pentru ca situatia externa (in prag de mutare, intre doua case din doua orase diferite) este de asa natura incat sa ma faca sa-i distrag atentia.
Pe de o parte ma straduiesc sa inteleg nevoia ei de a suge atat de des (si pentru ea este o perioada grea, mai ales ca am tot lasat-o cu prietene ca sa pot descalci eu lucrurile), dar si eu sunt cumva, la un capat al puterilor.
Imi doresc sa avem parte de o intarcare naturala, dar daca ea presupune supt din ora in ora la 21 de luni nu stiu daca voi putea sa continuu.
Maria, imi permit sa-mi dau cu parerea in situatia ta tocmai pentru ca ne cunoastem putin. Suptul des nu e o problema in sine, acceptarea de catre mama ca acesta poate aparea la 21 de luni este insa una si inca una serioasa. Pentru ca nu poti avea liniste atata vreme cat aspectul asta te deranjeaza intr-atata incat sa o dai la o parte.
Incearca sa nu ii dai atata atentie cand suge; fa-o la fel de natural ca acum 20 de luni. Faptul ca te simte impotriva e un trigger pentru supt. Tu intretii acest cerc vicios fara sa vrei. Inconstient Degetica simte ca este ceva in neregula si isi doreste sa restaureze exchilibrul in modul care pesntru ea este cel mai la indemana, suptul. Gandeste-te numai ca noi, adulti fiind, icnercam uneori sa recream linistea din burta mamei dormind in anumite pozitii, avand anumie gesturi autolinistitoare. Nu nega nevoia de stabilitate a unui copil atat de mic, cand noua insene ne e atat de greu cand schimbam o rutina cu alta. Tu singura ai spus in mesaj despre ce este vorba. Pe langa inertia normala la varsta ei pentru nou, mai poate fi vorba de acea regresie care preceda un pas in evolutia copilului Va trece, in orice caz.
La ultima intalnire LLL vorbeam cu o mamaica despre modul aproape fizic in care copiii resimt schimbarile de mediu. Majoritatea nu vor nici macar sa manance, sa bea sau sa suga, atat sunt de stresati. Pana si faa mea, care nu are doar 21 de luni ci 2 ani si jumatate, la ultima noastra escapada (in mediu familiar, retine! eram la parintii mei, pe care ii place) a refuzat complet sa manance pana in ultima zi! Am alaptat din nu exclusiv, Maria! Nu mereu cu seninatate, dar intuiam ce are. Si… surpriza, am ajuns miercuri acasa si, desi am lasat-o cu sora mea acasa la noi si am figot la LLL, a mancat in 4 ore cat mananca intr-o zi (solide).
Curaj, vor veni sigur si vremuri mai bune, tu sa fii impacata cu orice decizie aii lua, asta e cel mai important.
Degetica, multe intarcari sunt amiabile. Copiii tai au fost norocosi sa fi fost alaptati atat de multa vreme, asta e cel mai important.
Zoozie: nu ma deranjeaza deloc sa-ti dai cu parerea, asta-i si motivul pentru care am comentat la articol, nu? 🙂
Culmea este ca Degetzica mananca in continuare bine solide, bea apa suficienta (doar apa) si totusi vrea sa suga atat de des. Parerea mea este ca nu are nevoie atat de lapte, cat de gest, pentru ca uneori reprizele de supt sunt atat de mici incat nici nu am timp sa am let-down. Si asta numai pentru ca in 15 minute sa vrea din nou sa suga, ceea ce m-a adus la disperare.
Sunt intr-o stare foarte ciudata, pe de o parte sunt zile in care suntem acasa, doar noi doua si ii pot da de cate ori vrea, dar sunt si zile (multe in ultima vreme) in care suntem in deplasare sa rezolv lucruri, iar un supt ce ma prinde in picioare, la o discutie cu un proprietar strain este ultimul lucru ce-mi lipseste. Si ma tot gandesc si razgandesc cum sa fac pentru ca daca incurajez tendinta acasa, nu o mai pot descuraja in deplasare caci astfel trimit mesaje contradictorii si chiar se alege praful.
Am incercat sa stabilesc regula de a-i da doar inainte de somn, dar nu merge, se enerveaza daca ii spui nu si daca a supt acum 15 minute, dar la perioade mai lungi?
Sunt foarte constienta ca trece printr-o perioada grea si-mi aduc aminte ca urmeaza exact pattern-ul din toamna, cand ne-am mutat in Luxembourg si atunci nici macar nu a fost atata chin pentru ea (nu a fost despartita de mine, cum a fost acum). Cu toate astea recunosc cu mana pe inima ca-mi este foarte greu sa accept aceste supturi dese, atat psihic, cat si fizic si ma intreb cum sa fac si ce sa fac in continuare. Nu as vrea s-o intarc acum caci inca nu siu ce lapte sa-i dau in continuare si daca sa-i dau sau nu lapte. Si nu vreau s-o intarc acum si pentru ca momentul este prost ales, dar mai ales pentru ca imi doresc ca lucrurile sa se petreaca dupa dorinta ei, nu a mea.
Nu vreau sa va supar, dar parerea mea e ca la 20 de luni, 2 ani, 3 ani, e mai degraba de dependenta mamei de copil decat de incapacitatea copilului de a se descurca fara laptele mamei. Este vorba de nevoia unor mame de a-si tine copilul aproape cat mai mult, de a-l stii dependent de ele si legate de ele mai muolt decat de tata de exemplu. Un copil de 2 ani jumatate agatat de tzatza din ora din ora nu e o imagine frumoasa, normala, cum e la un bebe, ci o dovada de incapacitate a mamei de a lasa copilul sa creasca si o dependenta excesiva a copilului de un gest. Nu mai e vorba de hrana, ci de o mica obsesie.
Alexandra
Maria, in momentul asta e cam greu sa-i stabilesti reguli, dar sa stii pentru viitor ca un copil de un an poate astepta un minut, unul de doi ani doua minte, de trei ani trei minute, etc.
Deci poti incerca sa ii spui ca ii dai imediat, hai sa vorbim intai cu tanti/nenea.
E posibil ca de fapt persoanele alea de care vorbesti sa o fi nelinistit-o de fapt si sa caute confort. Nu merge sa o tii strans in brate in momentele alea si sa o saruti murmurandu-i ceva la ureche?
Anda mai nou a invatat sa-mi distraga atentia luandu-mi capul intre maini si sarutandu-ma apasat. Degetica mai are un pic, dar va invata sa se exprime si altfel. Te cred ca esti hartuita, si eu m-am simtit si ma mai simt uneori asa dar tot n-o pot refuza mult, mai ales ca si ea se supara si mi se rupe inima. Dar ii spun ca o iubesc la fel de mult, insa a supt acum n minute si ma doare, am o buba (ceea ce in cazul meu e foarte adevarat). Uneori intelege, alteori nu. Mai nou sunt cam trista ca am observatc a e cam confuza, ii e teama sa-mi ceara san, sta sa langa mine ca un ied pana imi dau seama ce vrea, ma simt chiar aiurea fata de copil, imi imaginez cum e sa fiu in locul ei si ma simt mica.
Eu am inceput, de doua-trei saptamani, sa nu mai alaptez chiar oriunde, adica in tramvai de exemplu ii spunc a ii dau cand ajunhgem acasa. Daca e insa foarte somnoroasa sau ma asteapta un drum lung sa stii ca ii dau. Depidne de tine sa observi cand poti amana supturile fara sa o faci sa sufere vizibil. In timp vei descoperi o metoda cuc are sa ii distragi atentia candvrea sa suga si esti in imposibilitatea de a-i da.
SI cu asta inchei, Anda mereu m-a hartut cand faceam ceva ce nu voia ea, cand era geloasa pe activitatile mele. Vubaoara cand vedea ca scriu la calculator sau nu o includ in reo activitate care o interesa pe moment. Bine,e xcud momentele de boala, somn, oboseala, plictis care apar te miri cand si oricand ca sa zic asa. Sper ca te ajuta, mai scrie-mi fie aici fie in privat, am si experienta si idei si multe vorbe bune 🙂
Aexandra, dar noi scriem foarte clar de ce vor copilele sanul. u vad ce poate fi urat in a ofeiri confort. Asa cum alt copil "normal" are suzeta sau perna lui de somn, asa fetele noastre au tzatza. Da, ma rog, e contra curentului dar exista o explciatie logica si bine vezi si tu ca nu ne e usor.
Noi chiar nu am ales calea cea mai usoara, incearca sa-ti imaginezi cum este sa faci eva care aproape ca atrage oprobiul public, pe langa faptul ca te extenueaza si te hartuieste uneori.
Maria, voiam sa mai scriu totusi ceva. Am observat ca alaptatul in sine chiar m-a linistit in momentele in care ma simteam cel mai haituita si presata de factori externi. E un paradox dar uneori chiar ce te enerveaza iti alina nervii 🙂
a da, si am uitat, pentru Alexandra: eu sunt plecata jumatate de zi (calendaristica, deci spre 12 ore). Sunt curioasa cum mai e asta dependenta de copil 😀 Eu aveam impresia ca alaptand mai usurez putin din povara despartirii. Iar tatal feitei iti poate oricand confirma ca fac tot posibilul, uneori presiune extreme, ca fata sa petreaca timp de calitate si cu el. Mai ales cu el, cat sa echivaleze doi ani petrecuti in majoritatea timpului cu mine :)))))
Zoozie, poate nu am inteles eu, dar voi spuneti ca nu e bine sa ii refuzi unui copil de 2 ani accesul non-stop la san. Eu cu asta nu sunt de acord. Cred ca la 2 ani un copil are capacitatea de a-si gasi linistea si confortul si in altceva si poti pune putina presiune pe el ca sa renunte la san. Nu o sa fie de buna-voie, la fel cum nu cedeaza de bunavoie nici o jcarie, nici un alt obiect pe care il cosnidera al lui. Dar nu e o tragedie sa nu-i mai dai san, nu inseamna ca e traumatizat. Nu o sa ramana cu sechele daca intr-o zi nu-l mai alaptezi, chiar daca e decizia ta si el ar mai vrea.
PS: ma refer aici la situatiile in care esti obosita, te doare, ai altceva de facut in momentul ala, etc. La 2 ani cred ca poti incepe sa refuzi, chiar daca cel mic se supara si sa cauti alt mod de distractie/linistire/adormire…
baiatul meu merge la gradinita si mananca lapte cu cereale cate un castronel plin zilnic, lapte de vaca (alta decat eu)…bea lapte rece de la frigider si e in acelasi timp alaptat cand pofteste. Scriu asta sub forma de raspuns pt Maria Mirabela care se ferea sa o vada fata la lapte cu cereale.
Lucia
Roxana, da, depinde de moment. Daca e delicat si el e foarte obosit, stresat etc e bine sa cedezi. Asta spuneam. In rest, despre intarcarea treptata am mai scris destul de sugestiv, cred eu, aici: http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2011/01/foaie-cu-foaie-dezvelim-si-reconstruim.html
in mare e vorba despre modul in care copilul meu descopera alte moduri de a se exprima si se detaseaza singura de san – adica ceva de genul: ei, vedeti, se intampla, chiar se poate sia sa. Pot sa spun ca se formeaza un echilibru, alaptarea e o relatie in tandem, mama si copilul se completeaza reciproc si daca se asculta suficient de mult se si ajuta unul pe altul. Copiii sunt foarte simtitori (parerea mea), si de multe ori iti arata care e drumul cel mai simplu, numai sa ai ochi sa vezi asta si putina rabdare. Pentru ca in fond rabdarea e cheia intotdeauna, ceea ce pare la inceput un mre test al rabdarii ajunge sa aiba rezultate foarte bune pe termen lung. Alaptarea prelungita, vad eu cel putin, este parte integranta din atasamentul securizat.
adica: oferi suport acum ca sa nu trebuiasca sa stai in fundul lui mai tarziu. Ca va invata sa aiba incredere in el,s a se descurce singur mai repede. Si cei care nu sunt alaptati pot desigur avea parte de atasament securizat,c a doar nu-s batuti de soarta. Dar in ambele situatii contactul fizic e cheia, la varste mici (varsta mica = pana la 4-5 ani).
Lucia: inca nu stiu daca sa-i dau lapte de orice fel, iar daca ii dau lapte, din ce animal sa fie. Din ce am citit, nu sunt convinsa de beneficiile lui, dar nici impotriva nu pot fi pentru ca este un aliment pe care-l consum cu placere.
Zoozie: imi mai poti da adresa de email o data, te rog, ca nu mi-o mai amintesc?
buneasca arond gmail punct com.