Probabil pentru că prin asta trecem acum, stau și mă întreb de ce, în general, părintii reacționează violent la tantrums. Mă refer la crize, nu la volenţă. Azi am auzit: păi câte crize am avut și noi…. dar eu îl pocneam, doamne ce-l pocneam, măcar să aibă un motiv serios să plângă.
De acord, uneori, prin prisma mileniilor de “bătaia e ruptă din rai” şi prin prisma opticii de cel mai tare prevalează, o bătaie poate părea extrem de apetisantă când ai tu nervii pe moaţe. Dar pe cine să baţi, pe un boţ al cărui fund îţi intră tot în mână? Pentru că poţi? Pentru că eşti tu incapabil să mai vorbeşti copilărească şi să-ţi întinzi imaginaţia ca o peliculă peste toată monotonia vieţii tale pline de griji, ştiri inutile, deadline-uri şi plăţi?
Mai există argumentul că nu-i dai tare. Că îl faci atent cu o pălmuţă. Spre ruşinea mea, mie mi-a alunecat de câteva ori mâna peste scutecul fie-mii chiar înainte să pot să-mi dau seama ce fac. Nici nu voiam s-o fac atentă, nu voiam nimic! Doar m-a deranjat, vai mie! Normal că nu am rezolvat nimic, normal că nu mai fac, normal că acum încerc să cresc. Nu vreau să-i fie frică de mine sau să aibă impresia că vorbeşte cu pereţii. O iubesc prea mult ca să-i fac aşa ceva Mi-e însă frică de mişcările alea din reflex, nu ştiu de unde vin, nu sunt ale mele. Nu le vreau. N-am nevoie de aşa ceva. Vreau să-mi folosesc mâinile doar pentru mângâieri şi buzele doar pentru sărutari. În schimb, uneori vorbesc printre dinţi şi “ating” fără să vreau Faptul că realizez asta şi am curajul s-o aştern pe tastatură e un pas înainte spre vindecarea mea de belele educaţiei românesco-universale.
Am observat că am scăpări şi mă enervez când îmi creez aşteptări de adult. Când nu aştept nimic de la o clipă sau o zi întreagă, am atât de multă răbdare încât pot face şi cadou.Îmi urez cât mai multe zile de-astea.
6 thoughts on “Eu şi bătaia”
Soro,
tu cam cate scatoalce ai incasat cand erai mica? In general (la gradinita, scoala, in fata blocului), nu neaparat acasa…
Felicitari pentru curaj!
Voiam doar sa spun ca si eu ma enervez doar daca imi propun ceva sau, cum ai zis tu, am niste asteptari. Daca in schimb ma gandesc doar sa fiu cu puiul si sa ne jucam, totul e ok. El e fericit, nu mai maraie, si eu sunt linistita.
Va pupam!
Mai nimic! Serios! Am parinti non+violenti, la scoala nu am avut bafta s adau peste te miri cine… la gradi am luat o niua pete cur ca in loc sa dormim saream prin paturi dar nu cred ca sse pune, stiu ca eram surprinsa si apoi a usturat.
Acu nu intelege si tu ca am porniri de-astea zilnic, mi s-a intamplat de vreo 3 ori sa zic si mereu sub oboseala, nu asa oricum. Ideea mea era ca nu le vreau, am vazut cum vin, sunt parsive si nu, chiar nu au vreun abuy in spate. Eu cred intr-o constiinta colectiva :D:D, in tare culturale.
cred ca exista un decalaj in aparitia comentariilor.
Ralu, da, nervii si neputinta asta ne pot transforma in monstri cu chip de om. Dar odata inteleasa toata treaba asta si faptul ca raul, cand vine, de la noi vine, nu de la bebelusi, avem toate sansele
sa nu cadem in capcana bataii.
Nu te banuiam de porniri frecvente.
Eram in plin proces investigator de cauze. Una din variante (pe care, cu explicatii, ai omis-o) vine din propria copilarie.
Alta poate veni din suprasolicitare, din oboseala, tracasare, din lipsa de ajutor.
Tin minte c-am citit demult intr-o carte ceva gen "e incredibil pe ce culmi de furie te poate aduce un toddler". Asta, cred, e partea cu neadaptarea asteptarilor.
Important e sa intelegi ce ti se intampla si, daca se poate, si de ce; si sa poti gasi un comportament bun pentru momentele mai incordate. Eu lucrez intens la acest proiect :))
si eu investighez cauzele, de-aia am si scris postarea asta 🙂 si cred ca se aplica treaba cu oboseala plus o oarecare impulsivitate nativa – asta e din neam, toti ne enervam repede. Am observat ca imbatranind iti mai tocesti ghearele deci am sanse sa ma vindec.
Oricum, odata constientizat procesul e foarte usor de strunit.
Mi-am amintit (dupa ce mi-ai scris) de un episod sa-i zic violent dar care nu are treaba cu copilaria, nu stiu daca s-ar putea sa-si fi intins tentaculele chiar pana in relatia cu copilul meu. Poate voi avea ocazia sa discut vreodata cu un pisalog pe tema asta si divagatii conexe, sunt curioasa ce monstfi ies din dulap.