Alt articol îngrozitor – de data asta despre înțărcat timpuriu

Cu riscul de a-l populariza mai mult decât este cazul, e vorba de acesta. Încep să mă deranjeze din ce în ce mai mult aceste situri corporatiste care poplarizează asemenea tehnici traumatice de îngrijit copiii.

Autoarea articolului (presupun că e o femeie – cumva susținători înverșunați ai acestor tehnici draconice sunt femei în proporție covârșitoare și cu ocazia asta strig și eu: unde sunt tații ăia care susțin alăptareaaaaaa?) pune foarte punctual problema înțărcării premature și forțate a copilului.

Găsim fraze precum: ”Sunteti la sfarsitul concediului maternal, trebuie sa va intoarceti la serviciu, nu veti mai fi multe ore in preajma copilului si, din pacate, el nu este inca obisnuit cu biberonul.”

*De parcă nu s-ar putea alăpta copiii și când mama lucrează (been there, done that, se poate). De fapt de ce naiba și-ar alăpta clasa muncitoare copiii, ar însemna doar să facă un efort cumplit să se trezească de două ori pe noapte (sau mai des dacă dau dinții sau e copilul bolnav) ca să pună copilul la sân și să adoarmă la loc înainte ca masa să se termine. De ce nu s-ar trezi această clasă muncitoare  de-a binelea, doar a doua zi lucrează, nu? De ce n-ar merge așadar până în bucătărie să agite un biberon cu apă caldă și lapte praf în timp ce copilul urlă că nu vine mai repede cu mâncarea? Și normal că n-o să vină mai repede pentru că s-ar putea să trebuiască să răcească sticla. Și coșmarul ăsta tot de două ori pe noapte se întâmplă, cel puțin până la o anumită vârstă. Și când dau dinții sau e copilul bolnav se va trezi și mai des și va trebui să îl plimbați prin casă șușuindu-l cu schimbul (soțulului desigur). Și aici vreau să vă spun că incidența unor asemenea evenimente șușuitoare când ai țâța la îndemână e mult mai mică, normal că se întâmplă și lor, dar… Dar e normal, ai copil trebuie să înduri nuuuuu? Viața e grea.

Mie-mi sună mai bine partea cu alăptarea. Dacă ai copil până în șase luni îi poti lăsa laptele muls la serviciu și adus acasă într/un recipient termoizolant. Sigur gadgeturile astea costă mai puțin decât un lapte praf îmbogățit cu bifiduși! Și dacă nu-l primește din biberon, cu atât mai bine, se poate utiliza o ceșcuță, asta ca să nu-mi aud vorbe ” da’ ce, să stai o zi întreagă să dai 20 ml cu lingurița?” Pentru un copil chiar mic se poate improviza așa ceva cu puțină voință. Îngrijitorul nu trebuie să-i bage sânul în gură :))

Dacă-mi spune careva că n-are timp de muls la serviciu … ei bine cum unele își găsesc timp pentru cafea sau țigară, așa poți să-ți sacrifici un 0-20 de minute pentru această activitate. Eu mă desfășuram într-o sală de ședințe goală, stăteam cu spatele la ușă, dar niciodată nu a intrat cineva peste mine. Oamenii sunt mult mai înțelegători când explici de ce ai nevoie să faci anumite lucruri (în ultimă instanță se poate afirma că nu vrei să riști o operație, pentru că dacă nu te mulgi la timp riști mastită; dar nu trebuie să fii atât de explicită, e suficient a invoca posibile probleme grave de sănătate care necesită anumite acțiuni de prevenire e de-ajuns).

Iată și o chestiune care mi-a strâns stomacul, am în fața ochilor un bebeluș care vrea să sugă și mama îi explică, ca la ședință, cu grafice de creștere și poze, că biberonul e unica lui șansă să fie o persoană normală. Care e părintele întreg la minte care își poate tortura copilul într-un asemenea hal??? ”Puteti sa-i spuneti cu convingere privindu-l in ochi ca alta alternativa nu are si trebuie sa ia biberonul. Sigur va inregistra mesajul, dar in ritmul sau. Nu disperati, lucrurile vor intra incet-incet pe fagasul normal.”

În sfârșit, atâta vreme cât mamele sunt încurajate să procedeze așa, câtă vreme se discută despre înțărcatul prematur ca despre o necesitate și un imperativ al timpului nostru, ca despre normalitate, iar mamele sunt convinse că pericolul de mastită este un risc perfect normal și asumat, am impresia că orice femeie alege să alăpteze înseamnă o mare victorie. Dar n-ar trebui să fie așa, laptele matern ceva firesc, este un drept al copilului, al unei ființe care nu este lăsată să decidă și căreia i se neagă șansa unei dezvoltări armonioase la sânul mamei.

Un copil alăptat se va manifesta cu totul diferit față de unul înțărcat în momente cheie, își geștionează frustrările și escapadele în lumea înconjurătoare mult mai simplu, mai natural. Am impresia ca un copil mic care nu are pieptul mamei ca loc unde totul e bine și cald și orice inconvenient dispare este cumva forțat să descopere mai devreme decat era pregătit căi de alternative de scăpare. Unii nu au mare succes în asta, sunt copii aparent liniștiți, dar sunt liniștiți pentru că nu au altă șansă, pentru că li s-a impu asta și pentru că dacă se manifestă sunt priviți ca anormali și nu sunt ascultați.. Există tomuri întregi scrise despre atașamentul securizat, care explică felul în care acesta e obținut gradual de către copil (și în perioade care diferă destul de mult de la un copil la altul).

Mi se pare o cruzime să întrerupi alăptarea pentru că poți și pentru că vrei. Mi se pare perfect de înțeles și de acceptat pierderea laptelui din cauza suportului precar și al sfaturilor proaste, precum și a subminaării încrederii mamei în forțele proprii, în posibilitatea ei unică de a-i oferi hrana integral copilului până la o anumită vârstă dar nu și asta, nu și ce încurajează articolul de mai sus.  Chiar dacă personal regret situațiile în care alăptarea se pierde, ele se întâmplă, e un fapt; a fi mamă înseamnă a fi prinsă într-un iureș, o cursă contra cronometru și nu absolut mereu ai disponibilitatea să vezi lucrurile obiectiv și nu mereu ai timpul necesar să te documentezi din 3 surse înainte de a lua o decizie, presiunea este mare, responsabilitațile sunt la fel.

În sfârșit, alăptarea nu înseamnă numai hrană și e adevărat că uneori (poate mai des decât uneori) facem și compromisuri. Dar compromisurile sunt ceva natural când devii părinte. A stăpâni arta compromisului cred că ține până la urmă de nivelul de maturitate a îndividului, iar a face copii e un mod unic și cam dur de a te maturiza forțat dacă nu-ți venise vremea până atunci.

Vreau să spun că, și dacă renunți la alăptat, responsabilități cu carul tot o să ai, copil trezit noaptea tot o să ai (copiii care dorm legat multe ore sunt aproape niște mituri; ca să ajungă așa au cam fost dresați, eu am zeci de exemple în jurul meu de copii mici nealăptați care se trezesc nopțile poate mai des ca fi-mea).

Alăptarea nu e numai lapte și miere (cum vorbeam noi la grupul de sprijin. Poți fi copleșită când puștiul cere prea mult, te poți simți neputincioasă și legată, ai uneori impresia că poate greșești tu ceva de vrea numai la sân din când, de exemplu. Dar, cu atât mai mult cu cât ești nevoită să petreci destul de mult timp departe de copil, ar trebui să înveți că alăptarea nu trebuie întreruptă ci încurajată pentru că învață copilul că, indiferent cât pleacă mama de-acasă, ea vine înapoi și-i dă ceva ce numai ea poate să-i dea. Mi s-a întâmplat de două sau de trei ori ca Anda să se trezească în toiul nopții și să ni-mi recunoască vocea, atungerile, credeți-mă că s-a oprit din plâns isteric numai când i-am dat sân. Asta nu înseamnă că sunt o țâță ambulantă ci că fetia mea are un mod infailibil de a fi sigură că are originalul la dispoziție. Recunosc că deja uneori nu mai vrea sânul ca mijloc universal de liniștire, situațiile alea mă dezarmează dar încep să înteleg câte ceva din încercările prin care trec părinții moderni cu progeniturile lor și mulțumesc cerului că am avut și eu o idee fixă: să-mi alăptez copilul atât cât cere (cu mici excepții în care mi-am ieșit și eu, ca orice  om, din pepeni și am pasat-o tatălui său. Vedeți voi, mai am mult până voi fi as. Deocmadată învăț din mers arta răbdării , a renunțării și a iubirii. Și, văzând cum s-au aranjat de frumos lucrurile pentru noi în ultima vreme, cred că am ales bine să fac ce-am făcut în ultimul an și opt luni. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.