 |
| Sursa |
Nu ştiu prin ce concurs de împrejurări ajunsei şi eu pe cautbona.ro. Nu cautam bonă, jur, dar nici nu cred c-o să caut una la ei după ce am citit acest articol. Dacă bonele lor aplica aceste principii demente????
Va rog sa ma credeţi că mi s-a tăiat respiraţia de nervii pe care mi i-am făcut numai frunzărind această capodopera a nesimţirii părinteşti. Mi-am propus să dau un răspuns autoarei Dana Spătaru, care nu ştiu ce fel de om este, dacă are copii – şi, dacă-i are, cred că sunt terorizaţi încă din scutece şi se vor apuca de fumat când vor fi mari. Nu ştiu dacă este psiholog sau pur şi simplu un colaborator, asa cum sunt şi eu pentru alte publicaţii online… Cert este ca EU nu mi-am permis să scriu vreodată mai mult decât mi-a permis acel common sense anglo-saxon, nu am vrut sa fiu niciodată radicală sau sa stârnesc senzaţie şi nici nu cred ca am dat la moară unor tendinţe excesive privind stilul de viață al cuiva, în sensul că nu cred că am ajutat vreodată pe cineva să-și găsească scuze şi să se complacă în lene, obiceiuri nesănătoase precum mâncatul fără limita (de sus sau de jos) sau bătutul copilului.
Trebuie oare să mai spun? Da, cred ca trebuie. Cred cu tărie că un copil nu este un bibelou, nu este un animal de casă. El este o persoană! O persoană incapabilă sa vorbească dar capabilă să se exprime, un OM care trebuie ascultat, protejat şi servit. Nu devii sclavul copilului, ci eşti părintele lui, singurul în măsură să-l iubească şi să-l protejeze, nu să-l dreseze, domnii şi doamnele mele. Când devii părinte trebuie să accepţi că viaţa ta se schimbă continuu, că nu mai eşti tu pe primul plan şi că, multa vreme de acum înainte, boțul ăsta de carne cu ochi are nevoie de atenţia şi, da, de răbdarea ta. Trebuie să te educi să renunţi şi tu la câte ceva în favoarea lui. Acum, ce pretenţii poţi să ai de la un copil care nici măcar nu mănâncă singur? Să te lase în pace sa te uiţi la televizor sau să iţi bei cafeaua cu vecina? El descoperă lumea prin ochii tăi, îl poţi face părtaş activităţilor tale. Poate fi şi el un copil care este parte din viata ta. Copilul nu e neapărat invaziv când se manifestă, nu îţi face ţie în necaz. Nu urlă, de exemplu, când discuţi cu cineva. Și, dacă o face, totuşi, are şi el motivele sale: îi e teamă de necunoscut (adverb) sau de necunoscuţi, te vrea pentru el, el îşi dorea să faceţi în acel moment o activitate posibil mai interesantă pentru el şi pentru mintea lui naiva şi inocenta decât observarea pasivă a unei discuţii între adulţi…. Copiii negociază, putem profita de asta. Ei devin toleranţi în măsura în care tu, ca părinte, îl înveţi ce este aia toleranţă, ce Dumnezeu!
Asa e, suntem oameni. Avem limite, urlăm, poate devenim chiar isterici, suntem stresaţi, obosiţi, ne apasă lipsa banilor sau prea multi bani, dificultatea anumitor alegeri… Asta este, trăim într-o lume dinamică, mai dinamică decât a fost vreodată vreo lume de la începuturile planetei pana cum. Si este asa pentru ca noi singuri ne bombardam cu informaţie. Dar ne putem pune şi noi nişte filtre, putem sa ne oprim timpul în loc ca să mai stam şi cu copilul nostru!
Merg să îmi schimb bulinuța (am aflat de ce nu voia piersică mai devreme [:D]) şi revin, trebuie neapărat sa combat enormitatea asta, altfel nu voi dormi la noapte.
Gata, schimbat, plecat pa, întors, pasat lu’ tati pentru masa de seara (şi singura serioasă pe ziua de azi se pare).
Nu zău! Mai rămâne sa aplicam metoda Ferber asezonata cu un dos de labă dat peste botul ăla care cere întruna ceva… Cum poţi spune că există răsfăţ? Exista dragoste si drăgălit, iar dreptul la dragoste si la drăgălit este un drept inalienabil al copilului! Pot spune că am cel mai răsfățat copil din lume. Ce jucării, ce haine de firmă, ce biberon cu cristale swarowski (pe-ala nu i l-am putut lua din motive personale). Cum nu sunt adepta piercingului, nu le-aş fi putut agăţa de sân ca să tragă ea de ele când suge, altfel i-aş fi cumpărat şi de-astea. Asa ca i-am cumpărat direct o casă, special pentru ea. Și am mai cumpărat un pat mare in care sa avem loc toţi trei. În serviciul domnişoarei.
1. Nu vrea sa urmeze regulile impuse de tine sau nu coopereaza cand este vorba de a face compromisuri;
2. Nu te ia in seama atunci cand ii spui “nu”, “opreste-te” sau alte comenzi sau indicatii;
3. Gaseste intotdeauna un motiv sa protesteze.
4. Nu reuseste sa faca o diferenta intre ceea ce isi doreste si ceea ce are nevoie.
5. Nu ii respecta pe cei din jur.
6. Incearca sa te controleze.
7. Formuleaza cerinte exagerate.
8. Se plange in mod frecvent sau face scene de isterie.
Evident, niciun copil nu este perfect. Incapatanarea nu este neaparat o trasatura a unui copil rasfatat. Dar exista anumite limite pe care copiii le incalca si depinde numai de tine sa stabilesti care sunt acestea.
Cele mai frecvente greseli pe care le fac parintii.
Cum reacţionează adulţii în contexte în care sunt tratati cum suntem invitati sa ne tratam copii în articolul ăsta? Hai, recunoaşteţi dragii mei, nu simțiți că vi s-ar nega cele mai elementare libertati/drepturi? Nu simtiti ca aţi fi trataţi subuman? Nu v-ar veni sa plangeti?
Și de ce ar trebui să îmi tratez eu astfel copilul?? De ce e nevoie să fii îngrădit si calcat in picioare ca să inveti sa te porti rational? Oare aratând respect nu capeți respect de la cei mici? Eu urmez modelul ăsta încă de acasă. Am fost intotdeauna stăpâna deciziilor mele. La orice vârsta – si nu exagerez! Le mulţumesc din tot sufletul părinţilor mei care au reuşit să mă facă să cred că sunt liberă cu adevărat și respectată asemeni unei ființe umane, chiar și când am abuzat de libertatile mele și am fost o nesuferita. Am crescut neîngrădită, dar am învățat totuși care-mi sunt limitele in societe. Sfaturile părintești funcționează. La fel și pildele și puterea exemplului. Poate și noi ca familie avem hibele noastre, dar nici unul dintre cei șase frați care suntem n-am ieșit depresivi sau frustrați. Suntem cam colerici, dar asta probabil e o trăsătură genetică și am observat că se tratează odată cu vârsta. Având un copil la rândul meu, îmi dau seama la ce provocare m-am înhămat când am decis că se va naște Anda Teodora mamii.
Articolele asemănătoare celui citat pot fi reclamate Protecţiei Consumatorului? Avem dreptul la cuvânt, dar ce este trist e că și prostiile sunt luate la modul serios… Și ne mai mirăm de unde vine violența în familie în Romania.
5 thoughts on “Limitele unui părinte sau cum să nu crești un copil răsfățat”
Trist si revoltator este nu numai faptul ca exista astfel de articole [sunt convinsa ca nu este singurul de acest gen] ci mai ales ca sunt parinti – si nu putini – care chiar aplica maretele principii. Am exemple chiar in jurul meu si ma lovesc des de sfaturi ca cele de mai sus, prezentate cu o convingere de nestramutat si pe care nu o inteleg. Iar pentru ca am ales sa-mi cresc copilul altfel – cu dragoste, cum bine-ai spus – nu reusesc sa starnesc decat fete oripilate si oprobriu manifestate fara intarziere. Se pare ca batul si pedeapsa au mai mult succes decat imbratisarea si sarutul. Dar ca sa oferi dragoste trebuie sa fi primit. Si ma opresc aici pentru ca as putea vorbi pana maine.
sunt absolut oripilata de articolul ala….nu stiu ce putem face, ar trebui denuntae undeva aberatiile astea.
nu ştiu daca exista un for care r putea sanctiona asemenea materiale. Po mă îndoiesc că se bagă în presascrisă online.
Poate vreos crisoare adresata celor care publica situl?
cred ca persoana asta a visat urat noaptea…sau n-a dormit de multisor…oare are copiii? groaznic si revoltator!!
felicitari, zoozie, pentru felul in care pui punctul pe I!!
Cred ca daca doamna nu s-ar fi omorit atat sa faca un indreptar al purtarii parintilor cu proprii copii ar fi iesit mult mai bine. Tipul acesta de sfaturi, impins la extrem, este de evitat si de blamat la fel ca si fanatismul (de orice fel ar fi el si spun asta a propos de un articol recent de-al tau).
Avind in vedere spirala violentei din parc, de pe strada si din locuintele proprietate personala aceste articole ar trebui interzise sau macar semnalizate cu o bulina rosie drept articole cu sfaturi de incercat "pe propria raspundere si cu riscul cresterii unor invidizi agresivi, nemilosi, pentru care dovezile de iubire inseamna cedarea in fata unui santaj emotional".