În momentele mai grele ale hrănirii exculsiv naturale a Zuzulinei pe mine m-a ajutat un fel de proba a suptului producţie proprie, cu atât mai mult cu cât simptomele de let down se atenuează odată cu vârsta bebeluşului, sânii se înmoaie şi uneori pur şi simplu ai senzaţia enervantă că “nu e destul”.
Când copilul înghite se aude. Dacă nu se aude, atunci i se vede bărbia miscându-se sau se simte daca tii un deget sub barbie. Eu număram înghiţiturile copilului şi-mi puteam face o oarecare idee de cât suge activ asociind o înghitiura cu un mililitru de lapte. La 20-30 de înghiţituri este supt de sete sau de confort.La 60 de inghiţituri nu moare de foame, 80 e acceptabil, 90 e ok, peste 100 sunt megamulţumită.
Studiu de caz 😀
Când adoarme seara, fata mea suge de mai multe ori (în general de trei ori minim în două ore de maximă agitaţie). E suficient ca la un moment dat să mi se pară ca nu mai are de unde trage.
Fetiţa are “prostul” obicei de a adormi tragând la sân şi, când nu e destul, se ridică şi merge iarăşi prin pat, cere desene, plânge etc. Un obicei destul de frustrant pentru că, indiferent de cât de lucidă sunt în general, apare sentimentul subversiv că nu e deloc. Şi-i numar înghiturile începând de la 10 seara să zicem. Până adoarme sunt peste 200 chiar şi în zilele cu producţie aparent scăzută.
Despre proba suptului clasică nu mă bag să scriu, cred că a inventat-o cineva care produce lapte praf pe bandă. E un instrument de tortură mai ceva decât picătura chinezească 😀
2 thoughts on “Un joc al nervilor pe care l-am câştigat – proba suptului”
M-am enervat ca am scris ditamai comentariul (inteligent :P) si m-a sabotat internetul. Deci:D Voiam sa zic urmatoarele: si mie mi-a prezentat pediatra (superficial si inexact) proba suptului, cum ca-i musai de facut, ca la ditamai copilul sigur nu este lapte destul. Mai ales ca laptele nici nu iesea la comanda degetelor ei cum ar fi vrut ea. Si nici hranitor nu era, vezi-doamne, ca din mama vegetariana ce sa iasa? Si m-am chinuit asa o vreme, cu ditamai stresul in spate, pana-ntr-o zi cand, dupa vreo ora de supt, cantarul arata mai putin ca la inceput. Am zis gata si am lasat-o balta. Dar gasisem sprijin si informatii pe un forum, asa ca "mi-am permis". Ce te faci insa cu mamele tinere pentru care cuvantul pediatrului e sfant? 🙁
Ralu' eu ma consider o norocoasa, mie mi-a vazut fata dupa nastere medicul meu de familie (o cunostinta de-alor mei) care mi-a zis intr-adevar ca la 6 saptamani deja merge sa-i dau o bananuta, putin morcovel, etc, ca da, acum se impinge diversificarea dar pe vremea cand faceau ei copii asa se facea si uite ca e bine, experienta vorbeste, in plus va manca si bine. Nu mai stiu ce-am raspuns dar am facut ca mine. La supt/formula nu s-a bagat, stateam cu mama langa mine care dupa 6 copii se presupune ca ma putea ajuta competent.
El s-a uitat doar sa fie bebe OK si, vazand toate astea, mi-a scris o reteta cu chestii esentiale de avut in casa si m-a lasat in pace sa-mi cresc copilu'.
Faza cu bananuta a venit cand l-am chemat la al doilea control, ca o mama zeloasa ce eram si eu dar a fost o chestiune oarecum cu titlu informativ, cred ca am eu undeva un banner pe care scrie mama incapatanata.
Cantar nu avea omul dupa el dar nici nu era el cu faze de-astea, a vazut prea multi copii la viata lui ca sa se sperie de 100 de grame in plus sau in minus.(am fost eu undeva la 6 saptamani si am cantarit-o si luase de la 2650 la 3900).
Fata crescuse bine, dar e de "datoria" medicului sa iti spuna macar formal niste chestii. Eu am inscris-o pe zuzulina la pediatru abia la 3 luni si m-am dus cat am putut de rar pe-acolo ca nu am avut probleme de sanatate. La un moment dat m-am dus si eu la un control lunar, omul ma intreaba da, ce s-a intamplat? eu: nimic, am venit sa ne vedeti, asa…
Si asta ma luase cu diversificare oarecum timpurie dar la urmatorul control a zis ca nu e nevoie sa ii dau nimic ca alaptez exclusiv inca. Banuiesc ca, avand in vedere ca nici 15% din mame nu alaptaza pana la 3 luni, ei pornesc de la premisa ca si tu esti una dintre multele si dau sfaturi generale.
Iarasi banuiesc ca unii impun proba suptului pentru a se pune cumva la adapost. In caz ca are ceva copilul sa spuna ca ei au recomandat alimentatie alternativa. E mult mai usor pentru ei sa faca asa decat sa ofere suport in alaptare, cu atat mai mult cu cat multi chiar nu stiu lucruri preactie despe asta. Mi se pare un cerc vicios, pe ei ii preseaza mamele (vezi si ce repede sar cu antibiotic, am auzit pe unii spunand ca daca vad o amma stresata mai repede dau antibiotic decat daca sunt lasati sa mearga pe ce cred ei…). In plus, si antibioticul e portita lor de scapare, dau substante cu arie larga de actiune si in caz ca are ceva scapa, daca n-are, asta e, pana la urma.
Oricum ai da/o, presiunea sociala actioneaza din multe parti doctorii sunt si ei oameni si au tendita sa actioneze in baza experientei. Daca experienta le arata de 70 de ani ca toti copiii sfarsesc prin a manca lapte praf, ajung sa creada ca asa e normal, chiar daca sunt sinceri si bine intentionati fac mult rau ca nu se informeaza. Am auzit insa din ce in ce mai multe cazuri imbucuratoare. Oricum, sa nu uitam ca in primul rand mama alege daca alapteaza sau nu (caz in care se si lasa coplesita de tot felul de greutati care n-ar trebui sa apara in cursul firesc al lucrurilor. Orice doctor nu va reusi sa determine un parinte hotarat sa faca anumite lucruri cand acesta simte ca e bine pentru copilul sau sa faca asa (ma refer la alptare, administrarea unor medicamente controversate la varste mici, decizii privind diversificarea; nimic mai mult).
Ma rog, altceva voiam sa scriu; am o prietena care si-a cantarit bebelusul la un moment dat si scazuse 400 de grame. Iti dai seama ca a pus frana doar in cabinetul pediatrului. Acolo, in niciun caz asemenea diferenta. S-a dovedit ca responsabila era o amarata de coala de hartie care isi facuse culcus sub cantarul ei.